3,4 milioane de români – tichete sociale. Care ar putea fi valoarea lor!

1442

Pe masa coaliţiei de guvernare se află noi măsuri de sprijin pentru români, care s-ar traduce prin vouchere pentru achiziţionarea alimentelor de bază şi susținerea elevilor care provind din familii cu venituri mici.

Pentru cetăţenii cu venituri mici, liderii politici propun acordarea unor vouchere  în valoare de 50 euro la fiecare 2 luni (până la sfârşitul anului) pentru a cumpăra şase alimente de bază. Această măsură s-ar aplica pentru gospodăriile formate din doi părinţi şi cel puţin doi copii dependenţi, dar şi pentru gospodăriile monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei. De asemenea, la această categorie de ajutoare s-ar încadra şi persoanele care beneficiază de Venit Minim Garantat, persoanele cu dizabilităţi şi pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei.

Ar fi vorba de 3.468.517 de beneficiari, iar totalul costurilor ar urma să se ridice la 693.734.000 de milioane euro până la sfârşitul anului, adica 0,27% din PIB.

Guvernul ar putea oferi vouchere sociale de 30 şi 50 de euro

A doua măsură de sprijin vizează elevii care provin din familii cu venituri mici şi ar presupune acordarea de vouchere de 30 euro lunar (în jur de 150 de lei), până la finalul acestui an. Voucherele nu vor fi acordate şi în perioada vacanţei şcolare, iar banii vor putea fi folosiţi pentru achiziţionarea de alimente şi rechizite. În total, de această măsură ar urma să beneficieze 156.000 de elevi, iar costurile suportate de stat ar fi de 32.760.000 euro, adică 0,12% din PIB.

Pe de altă parte, PNL consideră că dacă Guvernul vrea să introducă vouchere, suma trebuie să fie mai mare, 100 euro, și să fie acordată până cel putin anul viitor in iunie, tocmai ca cetățenii să treacă iarna mai ușor. „Trebuie să ne gândim la preturi și la inflația care poate ajunge la 10%”, declară surse liberale, citate de Digi 24.

Sursa, national.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here