Ca la noi, la nimeni – Războiul, la graniță și Camera votează scumpiri!

803
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Ce oameni excepționali trec pe lângă noi anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și opinia publică”
Mircea Eliade, Din Emoția cuvântului

Se dau lupte grele pentru apărarea Ucrainei și, cu toate că negocierile de pace au fost reluate, atâta timp cât Armata Roșie a Rusiei bombardează sunt slabe șanse de încetarea războiului. Pentru că nu vrea Diktatorul de la Kremlin, rusul cu concepții sovietice -Vladimir Putin, care cică ar vrea să refacă fosta URSS, din state federale capitaliste!
Purtătorul de vorbe al Kremlinului, Dimitry Peskov, anunță ritos că Rusia respinge decizia Curții Penale Internaționale de suspendare a invaziei în Ucraina.
Bombardamentele groaznice ale Armatei Roșii a Federației Ruse au continuat și în ziua 22 din războiul declanșat, fără niciun motiv rațional. Joi, flota militară rusă s-a apropiat de regiunea Odessa, fiind mai aproape decât oricând de granițele României.
DIRECTIVĂ EUROPEANĂ, ABERAȚIE ROMÂNEASCĂ. O directivă a Comisiei Europene a fost transformată, pe negândite, într-o aberație românească. Astfel, România va introduce o taxă care poate scumpi alimentele cu 20%!
Mai precis, Camera Deputaților a adoptat – în calitate de for decizional – proiectul de lege privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.
La prima vedere, proiectul se vrea croit în favoarea producătorilor autohtoni, întrucât se interzic taxele pentru listarea produselor la raft, precum și pentru expunerea spre vânzare a acestora. Retaillerii nu vor putea să returneze produsele furnizorului și nu vor mai avea posibilitatea de a pune la raft mărcile lor private.
Cu toate acestea, proiectul adoptat a reușit să stârnească furia producătorilor, pentru că termenele de plată au fost prelungite (de fapt, dublate!), ceea ce este și mai grav, taxa de raft dispare, dar apare o taxă de până la 20% din valoarea contractului, care va putea fi percepută de retailleri pentru diverse servicii prestate furnizorului, cum ar fi cele de publicitate, marketing și altele.
În prezent, această taxă este zero, iar în varianta proiectului votată în Senat ea fusese stabilită la 5%. De la Camera Deputaților, proiectul a ieșit cu o taxă substanțial mărită.
„Dintr-o factură de un milion de lei, retaillerul poate să-mi taie până la 20% pentru aceste servicii. Proiectul precizează că această taxă poate ajunge până la 20%, dar cu siguranță că toți retaillerii se vor duce spre limita maximă când ne vor impune această taxă,” a declarat președintele Organizației Interprofesionale PRODCOM Legume-Fructe, Gheorghe Vlad. Pentru a putea plăti această nouă taxă, furnizorii vor fi obligați să o introducă în preț, ceea ce va conduce la o scumpire destul de mare a produselor.
MICII PRODUCĂTORI, CEI MAI AFECTAȚI. Repetăm, termenele de plată au fost dublate, situație în care producătorii spun că prelungirea termenelor de plată le va crea grave probleme financiare, cu mult mai mari, pe fondul scumpirii utilităților și în condițiile în care lucrează cu produse ce au marjă de profit foarte redusă. Adică cu profit scăzut!
FERMIERII MARI SE PLÂNG, MICII PRODUCĂTORI RISCĂ SĂ DISPARĂ. Un pomicultor de lângă București, Adrian Popescu, susține că: „Noi, fermierii, am ajuns sclavii secolului XXI. Prevederile acestui proiect afectează și consumatorii și producătorii”.
„Acum stă doar în puterea președintelui Iohannis să nu accepte promulgarea acestei legi neghioabe, care este un dezastru”, a mai declarat Adrian Popescu.
Și el nu este singurul. La fel susțin și cei din Federația Națională Pro Agro, care e revoltată, dar și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). Aceștia au emis un comunicat în care atrag atenția că proiectul de lege pentru transpunerea Directivei Europene 2019/633 privind practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar, în forma adoptată de Camera Deputaților, condusă de Marcel Ciolacu, va avea repercusiuni grave și va genera dezechilibre în piață.
ION PREDOȘANU

P.S. Reprezentanții BNR anunță că datoria externă atinge cote alarmante, la sfârșitul lunii ianuarie 2022, față de 31 decembrie 2021(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here