De ce-ai vrea să mă închizi într-un lacăt, suflete? Să mă ții trofeu, pe etajeră? Să mă pui la capul patului? Să mă porți la gât ca pe o bijuterie? Nu sunt un trofeu. Sufletul meu zboară liber către Dumnezeu! Nu-i zeu, nici zmeu, nici alizeu. Dar nici nu-l poți avea. Îți spun asta, cu mâna pe inimă, spre disperarea ta. Tu nu iubești. Tu posezi. E altceva. Cine te-a posedat, cine te-a învățat otrava asta? N-ai cum s-o dorești decât dacă ai cunoscut-o, deci o recunoști. Ce-i drept, inconștient, fără apărare. Și ți-a rămas în setare. Și-ai scos-o la purtare. Lasă, crești tu mare! Iubirea nu te încătușează și nici nu doare!
Adina Popescu
