Mai toate partidele şi guvernele postdecembriste, vorba lui Tudor Arghezi „una spun şi alta fumează”, iar lumea este nemulţumită. Prea des se-ntâmplă ca sacul cu promisiuni să fie plin. Şi când se văd cu, scuzaţi repetiţia, „!sacii-n căruţă” politicienii noştri să uite ce-au zis în campaniile electorale.
Nu-i nevoie să amintim de minciuna gogonată ce privea mărirea salariilor cu 50% de către PDL, Traian Băsescu şi ciracii lor că este o chestiune demultişor fumată. Nici astăzi lucrurile nu stau mult diferit, din păcate. S-a votat copios anti-Băsescu, iar cetăţeanul din Dealul Cotrocenilor revine în sondaje. Ba chiar are tupeul să iasă în public şi lumea nu-l mai huidue. S-a promis o justiţie dreaptă şi ne-am trezit cu reşaparea duduiei divorţate Laura Codruţa Kovesi. Fostă Procuror General, ajunsă reprezentantă la Bruxelles ca trimisă/propusă de ex-ministrul Justiţiei Mona Pivniceru, ca să scape de ea. Numai că al nu ştiu câtelea compromis al unui ministru interimar al Justiţiei a propus-o ca şefă la DNA. Atâta a aşteptat Traian Băsescu şi imediat a semnat decretul de numire în funcţie. Acum, Guvernatorul Coloniei numită încă România se poate spăla pe mâini, ca Pilat din Pont. Oricând îi este la îndemână să dea vina pe primul ministru, Victor Ponta. Înţeleg, dosarele Corpului de Control al primului ministru au ajuns la procuratura nu ştiu care. Unde, cât va fi Băsescu-n floare, vor zace şi nimeni nu le va deschide. Atât CSM, cât şi CCR sunt blindate pentru mai mulţi ani cu judecători şi procurori băsişti. Inclusiv mult hulitul şi contestatul Daniel Morar şi-a găsit – în fapt, i l-a oferit Traian Băsescu pentru spălarea ca la Nufărul a unor dosare personale – va avea imunitate încă vreo 9 (nouă) ani din 3 iunie 2013 încolo. Mi-au mers la suflet afirmaţiile, în mai multe rânduri, ale premierului Victor Ponta cum că ne vom apropia de Polonia şi vom colabora cu ea. O ţară renăscută din cenuşă după cel de-al doilea Război Mondial, în care crema armatei sale – formată din 4000 de ofiţeri cu rang înalt – a fost mitraliată de Armata Roşie. O Polonie. Ce-i drept, catolică şi ajutată financiar de băncile străine, dar şi de regretatul Papă Ioan Paul al II-lea. Cu un preşedinte ucis într-un avion despre care se zicea că fusese torpilat opri prost dirijat de turnul de control al unui aeroport militar. Tot rus. Ei bine, mi-ar place să mai învăţăm şi din patriotismul polonezilor. Şi chiar din coloana lor vertebrală atunci când îşi susţin interesele la Comisia Europeană. Unde nu stau capră, precum reprezentantul României agreat de CCR.
Polonezii au fost şi sunt – pe tot parcursul istoriei lor – nişte patrioţi. Ceea ce nu este o ruşine în era globalismului ucigător. De speranţe. De ce nu s-ar ţine de cuvânt şi aleşii noştri, respectând promisiunile făcute în faţa alegătorilor. Abia atunci vom avea şanse reale de progres, când aleşii vor ţine cu cei mulţi. Şi amărâţi. Revenirea cu faţa spre popor ne-ar scuti de cumplitele aduceri aminte, din anii ‘90, când se vorbea de „Parlamentul ruşinii!”
Ion Predoşanu
