Guvernarea şi pretinsa autoguvernare locală !

341

Orice s-ar spune, administrarea averii ţării – atâta câtă a mai rămas – a fost şi rămâne în seama guvernelor. Majoritatea politice, ca în orice ţară democrată din Europa ori din lume. Cu rare excepţii, vezi Guvernul Mugur Isărescu – de un an, cu misiunea de bază organizarea viitoarelor alegeri ori ca recent în Italia răpusă de criză, când a condus trebile ţării tot un cabinet de tehnocraţi.

Cum pe la noi, în ultimii 23 de ani, n-au existat guverne după care să plângă lumea, nici viaţa românilor nu-i una de invidiat. Creşterile economice au fost rare şi, probabil, cabinetele Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu – din varii motive – au dovedit stabilitate şi un trai mai sigur sau chiar mai decent decât în cazurile guvernării CDR-iste – cu PNŢCD ca principal partid – ori Boc-iste, cu PDL piua întâi.
A devenit un fapt banal să aflăm că mai toate partidele politice aflate la guvernare s-au erodat, scăzându-le credibilitatea. Deci cota de încredere a alegătorilor. Cu toate nereuşitele de până acum, totuşi, cabinetele Ponta I şi Ponta II – susţinute de USL, alcătuită acum din patru partide, doar două fiind mai mari – a încercat ceva. Fiind departe de promisiunile din campania electorală, dar măcar se poate spune că a încercat ceva, obţinând unele reuşite: refacerea salariilor bugetarilor, desfiinţarea ilegalei impozitări a pensiilor şi indexarea acestora. S-au efectuat controale la ministere, iar dosarele au ajuns la procuratură. Faptul că acestea zac prin diverse seifuri, sertare şi fişete este numai vina DNA, Parchetului General, DIICOT ori, poate, lentorii cu care acţionează justiţia.
*
Nu mă voi referi la pretinsele autonomii locale ale unor minoritari iredentişti. Se aşteaptă însă ca noua Constituţie şi legea reorganizării administrative să întărească puterea regiunilor, municipiilor, oraşelor şi chiar a comunelor.
Trăiesc, zi de zi, într-o comunitate. În care, comună fiind, nu există primar. Acesta fiind suspendat. Ca şi cum n-ar fi suficiente necazurile zilnice ale cetăţeanului, actuala conducere cu viceprimarul comunei Peştişani investit cu puteri de primar, în persoana liberalului Ilie Fuiorea, comite unele abuzuri. S-au plătit bani buni pentru lucrări ce nu erau necesare, iar 600 de milioane lei vechi s-au achitat firmei Masseratti SRL, patronată de senatorul PNL Dian Popescu. Bun, dar lucrările stagnează de anul trecut. Şi atunci te întrebi pentru ce? Uite, de-aia! Aşa au vrut muşchii viceprimarului, Ilie Fuiorea, care nici n-a catadicsit să obţină aprobarea Consiliului Local.
Iar consilierii locali se consideră „legislativul” comunei. Un legislativ care decide şi ce nu-i legal. Aşa de pildă, a acordat un izlaz unor investitori privaţi. Foarte bine. Numai că de semnat n-a pus deştul viceprimar ce se dă jurist, ci un consilier. În plus, cei doi asociaţi nu plăteau niciun leu primăriei. Motiv pentru care Mariana Gureanu, zisă Licoanea, a dat primăria în judecată şi a câştigat.
O primărie şi aşa plină de datorii către omul de afaceri Dan Floarea, în cazul că va pierde procesul cu acesta şi, în consecinţă, vreo 25-28 de miliarde lei vechi.
Ion Predoşanu

P.S. Mai nou, s-a aprobat Ordonanţa insolvenţei localităţilor, care prevede ca primăriile şi Consiliile Judeţene cu arierate ar putea fi silite să-şi vândă din imobile. La nevoie. Pentru firme ca OLTCHIM şi Hidroelectrica, isolvenţa a fost salutară. Mai ales în cazul ultim. Aviz Consiliului Local de care-am făcut vorbire mai sus! (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.