Vrem, nu vrem în lumea asta globalizată e criză. Faptul că la noi se resimte mai puţin – iar unii analişti susţin că România încă nici n-a intrat în miezul ei -, nu trebuie să ne bucure deloc. Şi nici să ne facă mai nechibzuiţi în folosirea banului public.
Anii multiplelor guverne Boc şi a celor 78 de zile ale Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu – de adevărată risipă generalizată şi de protocol personal al premierului, mai dezmăţat decât la oricare Casă regală din Europa – au lăsat mari găuri în bugetele ministerelor şi, evident, în bugetul României. Fac parte dintre apropiaţii poetului Laurian Stănchescu şi, la începutul proiectului său, chiar credeam în şansa readucerii rămăşiţelor pământeşti ale Titanului de la Hobiţa – Constantin Brâncuşi, ce-şi doarme somnul de veci în ţărână străină. Fiind un important obiectiv ce atrage turişti în Cimitirul Montparnasse, din Paris. Încet-încet, m-am depărtat de al său demers. Mă întorceam spre casă în duminica în care Laurian Stănchescu promitea că va străbate drumul Hobiţa-Paris, pe jos, precum tânărul Brâncuşi timp de un an, în 1904. Şi totuşi, după ieşirea sa din Peştişani, pe Laurian Stănchescu l-a recuperat un autoturism ce l-a dus la Târgu Jiu. Nenumărate fuseră încercările sale de plecare la Paris: ba pe jos, ba cu avionul ori cu autoturismul. Altfel decât plecase Brâncuşi la începutul secolului XX. Deh, alte timpuri, alte posibilităţi. La imensa publicitate ce şi-a făcut-o în presă şi în mass-media se mai adaugă nişte bani mulţi luaţi de pe la sindicatele mine-energie şi chiar sute de milioane de la Mina Jilţ. Nu sunt în măsură să judec eu decizia Guvernului Ponta, care a aprobat susţinerea financiară a repatrierii – incorect spus a osemintelor – rămăşiţelor pământeşti ale celui trecut la cele veşnice prin 1957. Printr-un Memorandum ce prevede ca suma de 90.000 lei să fie alocaţi de la Secretariatul General al Guvernului pentru firma franceză de avocatură care va iniţia la Paris un proces civil al urmaşilor lui Brâncuşi prin care va cere permisiunea de deshumare acestuia şi aducerea acasă a rămăşiţelor pământeşti. Îmi manifest doar scepticismul în legătură cu acest demers stârnit de poetul Laurian Stănchescu. Cunosc un caz în care pictoriţa şi universitara Maria Brâncuşi a pornit un proces cu statul francez pentru anularea testamentului lui Brâncuşi. Legislaţia franceză este diferită de a României şi Franţa nu renunţă aşa unor la donaţia lui Brâncuşi, suferind şi aflat pe patul său dinaintea morţii. Ar fi vorba de Atelierul din str. Impasse Ronsin nr. 11 dăruit Franţei şi nu numai de rămăşiţele pământeşti. Procesul este continuat de Luminiţa Brâncuşi şi soţul ei. Iar avocaţii Francezi le toacă degeaba o droaie de bani.
Îmi aud bine aminte, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie, Victor Ponta a promis susţinerea acţiunii lui Laurian Stănchescu. Cert este că se ţine de cuvânt. Dar eu, unul mă îndoiesc că ar exista şanse de reuşită!
Ion Predoşanu
