Liberalii, invitaţi elegant afară din USL, dar şi din PNL ?!

425

Congresul PSD a reunit foarte mulţi delegaţi, iar existenţa unei singure candidaturi la funcţia de preşedinte n-ar trebui să mai mire pe nimeni. În fond, primul ministru Victor Ponta, fiind preşedinte în funcţie, nu ar fi avut un rival de talia domniei sale. Şi nu avea rost să se lupte cu altă/alte persoană/persoane, din moment ce diferenţa de anvergură se vedea de la o poştă.

Inclusiv încercarea, mai mult timidă, a protejatului preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, anunţată cu timiditatea specifică lui Andrei Alexandru, ex-şef al cancelariei ex-premierului Nicolae Văcăroiu, dacă nu mă-nşel, nu servea la nimic.
Curios, mai mulţi comentatori se dădeau de ceasul morţii că nu s-au anunţat numărul de voturi pentru preşedinte – Victor Ponta, preşedintele executiv, Liviu Dragnea, ca şi cele pentru alegerea vicepreşedinţilor. Ei bine, ieri, site-ul www.cotidianul.ro le-a făcut publice. Semn că voturile exprimate – pro sau contra – nu-s aşa secrete, cum ar crede adepţii secretomaniei. Previzibila victorie a „lupului tânăr” Victor Ponta este de bun augur. El se va lupta pe mai departe pentru binele ţării şi crearea unui nou profil/model al social-democraţiei din România. Surprinzătoare mi s-a părut apariţia funcţiei de preşedinte executiv, deţinută acum, în premieră, de Liviu Dragnea, dar şi această mutare e perfect normală. În fond, primul ministru e ocupat, mai tot timpul, de administrarea avuţiei ţării, care-i ocupă cea mai mare parte din timp, iar pe de altă parte de reprezentarea internaţională a României şi a PSD. Iar noul preşedinte executiv, Liviu Dragnea, era oricum numărul 2 în PSD, ca secretar general. Ba şi vicepremier.
Startul lansat pentru alegerile europarlamentare din 2014 a fost anunţat de preşedintele PSD, Victor Ponta, ca prioritatea începută de ieri a tuturor organizaţiilor şi organismelor PSD. De la comună, oraş, municipiu şi până la organismele centrale. Mai în glumă, mai în serios preşedintele PSD a precizat că USL nu va participa la alegerile europarlamentare pe liste comune. Iar dacă PNL nu doreşte, vezi Doamne, se poate şi retrage. Evident, din USL.
Într-un editorial din Jurnalul Naţional, Lucian Avramescu are un titlu cam dur: Un congres normal de plat”. Numai că ideea principală, cu care suntem total de acord, sună cam aşa: „Pesediştii, chiar şi ăi de-l urăsc sincer pe marinar, pot accepta varianta că juniorul care-i seamănă, e dat dracului, îl lucrează cu armele lui şi, vorba unui amic pesedist, el va da cu mafiotul de pământ.”
*
Ca şi cum n-ar fi destul de fragil echilibrul în USL, colac peste pupăză Crin Antonescu s-a mai trezit şi cu un atac din interiorul PNL. Prin lansarea construcţiei-fundaţiei „România liberală” pe care copreşedintele USL şi liderul PNL o apreciază drept o „bigamie politică”. Una ce nu poate fi tolerată. În frunte cu rebelul Andrei Chiliman, cu Călin Popescu-Tăriceanu şi alţi cârtitori de ocazie, nemulţumiţi. Unii mai vechi sau mai noi, sindrofie la care-au mai fost invitaţi momâi politice „de dreapta” precum Mihai Răzvan Ungureanu. Cel care la alegerile locale şi la cele parlamentare de anul trecut iniţiase o formaţiune de dreapta, zisă Forţa Civică. Una sortită eşecului.
ION PREDOŞANU

P.S. Băgatul în seamă prin diversiuni a dat naştere şi la un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale din care aflăm: „Nicio instituţie a statului român nu a făcut propunerea ca Băsescu să candideze pentru secretar-general NATO!”. Ce bine, ne-am liniştit. General o fi, nu zic nu, dar domnul cetăţean Traian Băsescu are mari probleme cu engleza lui de… baltă, ori marinărească. Şi, oricum, nu bănuim cum s-ar fi descurcat. Poate doar la mesele protocolare (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here