Să nu vă aşteptaţi la vreo lecţie despre cum se ţine un post, întrucât subiectul – cu siguranţă – mă depăşeşte. Totuşi, nişte întâmplări sau încercări de a ţine sau a nu ţine post voi încerca.
Ca şi postul Crăciunului, postul Sfintelor Paşti este la fel de important. Nu sunt nici pe departe un habotnic credincios ortodox, ci doar un umil păcătos care-şi doreşte a deveni un credincios adevărat. Şi totuşi, din experienţa mea şi a celor din jurul meu ştiu câte ceva. Aşa, de pildă, copiii, bătrânii şi bolnavii nu sunt obligaţi să ţină post. Iar dacă, în genere, oamenii reuşesc să-l ţină au numai de câştigat. În starea lor de sănătate. Pentru că postul le purifică organismul. Ce-i drept, primăvara asta-i cam întârziată. Urzicile abia au ieşit, nu de sub zăpadă, şi sunt încă foarte mici. Pentru curăţirea sângelui este extrem de benefică orice mâncare de urzici. Nu-i rău nici ceaiul de urzici, mai ales dacă-i băut călduţ, dimineaţa, pe stomacul gol, şi la celelalte două mese. Totdeauna cu vreo jumătate de oră înaintea meselor principale.
Aud că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, fie-mi permisă o paranteză, are de gând să reducă o droaie de posturi din direcţiile judeţene de sănătate publică, din Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate şi nu cred că greşeşte. Fiind o dezbatere publică, iar ministrul liberal, am impresia că s-a cam grăbit cu anunţarea măsurilor înainte de a le gândi ca lumea. Cât priveşte desfiinţarea serviciilor de ambulanţă – salvările – problema e şi mai delicată. Aici chiar se află într-o eroare ce ar putea conduce la un serviciu de intervenţie mai prost. Poate că, economic – aceasta este specializarea domniei sale – efectul ar fi benefic. Dar din punct de vedere uman este o pierdere. De vieţi omeneşti şi de o mai proastă asistenţă sanitară pentru cetăţenii de rând.
Luna martie nu s-a sfârşit, iar aprilie urmează şi va aduce o sumedenie de verzituri numai bune de mâncat. Toate fiind importante pentru o mai bună sănătate a populaţiei, dar şi o formă de alimentaţie ceva mai ieftină. Cu ani în urmă, fiind oaspete al patronatelor din turismul Greciei, am descoperit o salată de tot felul de verzituri foarte gustoasă. Şi asta la un hotel de cinci stele. Mare mi-a fost surpriza când printre aşa zisele buruieni ori plante din salată am descoperit gusturi asemănătoare cu leurda şi măcrişul de la noi de-acasă. Adică din România.
Şi, la final, o întâmplare ce mi-o tot povestea biata mea mămică, Maria Predoşanu, născută Roşca. Cu câteva zile înainte de Crăciun, părintele Vasile Brâncuşi trecea cu crucea. Iar bunicul meu, Ion Roşca, tată a unsprezece copii, îl întreba: „Părinte, un cârnaţ pe jăratic merge?” Şi, în plin post, preotul Vasile Brâncuşi glăsuia: „Merge, Ioane. Nu-i păcat ce bagi în gură, ci ce scoţi pe gură!”
Ion Predoşanu
