PSD contra PSD şi la Gorj?!

419

Deşi nu se grăbeşte, primăvara este pe-aproape. Nu-s veşti tocmai îmbucurătoare de pe la Bucureşti. Unde Traian Băsescu s-a comportat ca un marinar vagabond într-o tavernă chiar sub cupola Academiei Române. Infinit mai elegant, a vorbit despre ţară şi viitoarea Constituţie preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Un excelent orator şi bun român. Ceea ce nu-i cazul cu musiu Traian Băsescu.

Deh! De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!Ca ştiri cu adevărat pozitive, Primarul general al Bucureştilor, prof.univ.dr. Sorin Oprescu a admis că se simte capabil să se bată pentru preşedinţia României, în anul 2014. Dacă nu cumva, vaporeanul va fi acuzat până atunci de înaltă trădare. Tot ca o veste favorabilă este şi retragerea din funcţie a Laurei Oprean, şeful delegat să conducă DNA. Şi dacă mai adăugăm că pe 1 aprilie 2013 îi expiră mandatul şi interimarului Daniel Morar la cârma Parchetului General putem trage concluzia că, încet-încet, Justiţia are şanse pe viitor să revină la normalitate. Tot la capitolul Justiţie, să mai consemnăm că Asociaţia Magistraţilor cere înlocuitori interimari pentru foştii judecători Alina Ghica şi Cristi Dănileţ, cărora li s-a retras sprijinul de către judecătorii din ţară ce-i trimiseseră în aceste funcţii pe care nu le merită. În trecere, deşi România n-a mai cerut examinarea aderării în Schengen, Consiliul JAI a amânat decizia privind aderarea pentru sfârşitul anului. Nu-i o veste bună, iar Traian Băsescu şi europarlamentarii PDL ştiu de ce!
*
În trecere, să vorbim niţel şi despre unele imixtiuni ale social-democraţiei gorjene în alegerea unor lideri locali ai PSD. Prin 2004, preşedintele Organizaţiei PSD Gorj, Nicolae Mischie, a avut neinspiraţia de a-l propune la Peştişani drept candidat la funcţia de primar pe Ion Poenaru, recunoscut pentru controversata conducere a PECO Gorj, fiind acuzat, la acea vreme, dar scos basma curată, pentru încălcarea embargoului supus fostei Jugoslavii. Omul a luat doar vreo mie de voturi, dar l-a dat la o parte de la cârma organizaţiei PSD Peştişani pe acela care-ar fi meritat să candideze pe primărie, prof. Ionel Pavel. Pe care profesor Ionel Pavel l-a trecut vicepreşedinte, iar apoi l-a dat afară şi din partid. Fără să-l fi convocat măcar la şedinţa de epurare din PSD, ori să fi avut altă sau alte sancţiuni.
Între timp, la Organizaţia PSD Gorj nu s-au schimbat prea multe. Săptămâna trecută urmau să se desfăşoare alegerile pentru şefia Organizaţiei PSD Tismana. Candida Ion Gruescu, preşedintele interimar, cel care-a dus greul după demisia din funcţia de preşedinte a PSD Tismana a actualului primar al oraşului, prof.ing. Marian Slivilescu(trecut la PP-DD, din cauza liderilor PSD Gorj!). Şi, al doilea candidat sau contracandidat, cum, vreţi să-i ziceţi, este Alin Văcaru. Un om mai tânăr, însurat în Tismana, dar fără susţinerea membrilor Organizaţiei PSD Tismana. Culmea, de la centru – deci de la cârma Organizaţiei PSD Gorj – i s-a transmis lui Ion Gruescu să-şi retragă candidatura.
Că liderii judeţeni se bagă peste organizaţiile locale este una. Dar să mai şi insiste, afirmând că este dorinţa altor lideri de la Bucureşti este alta. Ceva mai gravă şi greu de controlat. Oare chiar vrea PSD să-şi piardă credibilitatea?
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here