Niciodată nu poţi fi sigur de nimic. Mai totdeauna, adevărul e pe undeva pe la mijloc. A curs multă cerneală pe seama femeii ofiţer de poliţie din Olt, parcă din Balş, cu frate în celebra unitate doi şi-un sfert, care zice-se, fuse violată de şeful ei, de un şef mai mare dar tot din poliţie şi de un ditamai procuroru’.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a intervenit în forţă. Cu controale, destituiri, vorba vine, că ba se pensionează respectivele cadre din poliţie, ba ajung la locuri mai călduţe. Ce ne facem dacă, cu tot respectul pentru sexul frumos, femeia gravidă în cinci luni era şi ea agent… sub acoperire. Numai că analizele psihologice ce se efectuează doar la personalul de sex feminin din poliţie miroase a discriminare. N-ar fi normal ca tot omul – funcţionar public, parlamentar ori demnitar – să se supună la asemenea controale? Zic şi eu, nu dau cu parul!
Nici vorbă să acuz Justiţia în genere şi nici nu voi cădea în capcana de a găsi vinovată mass-media pentru asemenea subiecte şi, mai ales, pentru marea neîncredere în Justiţie. Să ne aducem aminte de celebrul caz Marcel Ţundrea, gorjean de-al nostru, a făcut pârnaie vreo 12 ani bătuţi pe muchie fără a fi vinovat nici pentru viol şi nici pentru omor. În cazul său, principala vinovată fusese soţia şi un ofiţer de la băieţii cu ochii albaştri. Măcinat de boală şi suferinţă în cei 12 ani de detenţie, Marcel Ţundrea a fost eliberat din puşcărie. Mult prea târziu. La doi-trei ani şi-a dat obştescul sfârşit. Dumnezeu să-l odihnească-n pace.
Sunt multe cazuri de vinovaţi făcuţi scăpaţi şi de nevinovaţi ce au înfundat puşcăriile patriei. Şi aşa prea pline de oameni ce stau, bine mersi, pe cheltuiala sărăcuţului de stat. E drept, cei care fură cu miliardele scapă şi pot ajunge inclusiv parlamentari, iar dacă o băbuţă a ciordit cândva trei metri şi jumătate de cablu a păţit-o.
Mai zilele trecute, îl pomeneam alături de rude şi buni prieteni pe acela care a fost minunatul om Jean Brâncuşi. Participant la Revoluţie la Timişoara dar şi la Târgu-Jiu. Ca bun şi corect întreprinzător, Jean crease nişte afaceri necurate. Din care trăiesc toţi ai lui şi mai dau de lucru – adică o pâine – şi altora. Consăteni sau din Târgu-Jiu chiar la Pensiunea Casa Brâncuşi”. Nu avusese necazuri cu justiţia şi chiar o lăuda.
Ce te faci dacă, acolo, într-un mediu pios, cineva adusese vorba despre persoanele reţinute în Nordul Moldovei pentru o pretinsă bombă pusă sub un autoturism. Care, vezi Doamne, ar fi explodat la pornirea maşinii. Greu de crezut. Iar un altul susţinea că acei răufăcători vor fi făcuţi scăpaţi – aşa cum nu s-a mai auzit nimic despre vameşii arestaţi anul trecut -, în schimb, bugetul SRI va fi sporit. Întrucât se susţinea că un iscusit echipaj al SRI îi reţinuse de la pretinsa lor activitate criminală.
Ca o concluzie, nu mai daţi cu pietre în Justiţie. O fi având ea păcatele ei şi, în unele cazuri, chiar le are. Dar nu-i vinovată de toate neregulile din societatea noastră. Şi iar ajungem la posibile înscenări şi discriminări!
Ion Predoşanu
