Fapte rurale reale şi răbdare, prin muncă!

363

În sfârşit, România are şi ea un comisar european adevărat. Mă refer la fostul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş. Despre care, se ştie, a lucrat în agricultura Franţei, pe vremea vacanţelor sale studenţeşti. Tânăr şi ambiţios, el nu s-a amestecat niciodată în jocuri politicieneşti.

Iar ieri, cu tupeul caracteristic portocaliilor, trecând peste jegul acuzelor la adresa actualului ministru al Agriculturii, PDL uitase cu totul de catastrofalele ministeriate ale unor Fuia ori Tabără. Mă rog, moţiunea de cenzură a căzut în plenul Camerei Deputaţilor, aşa cum era de aşteptat. Să mai amintesc că încă un parlamentar independent, Mircia Giurgiu, s-a alăturat grupului PSD.
Stăm strâmb şi cugetăm drept, de ce n-or fi înfiinţat „Dăunătorii PDL” Camerele Agricole? Simplu. Nu le ieşea nicio şpagă. De ce-au micşorat subvenţiile pentru agricultură de la 32 la numai 12 euro? Pentru că ai lor conducători n-aveau nimic în cap, nicio idee, şi copiau austeritatea Coanei Merkel. Care madamă va cădea şi ea, precum (ne)popularul Sarcozy, chiar înaintea Guvernatorului Coloniei numită încă România.
Dacă s-a organizat, la Piatra Neamţ, un Congres European de Turism Rural, iar Comisarul European pentru Agricultură a fost acolo, în mod sigur e şi el vinovat. De fapte bune, că de fapte rele sunt capabili – ca o regulă – numai reprezentanţii portocalii, aşa zişii populari ai României. Din interior şi trimişii la Bruxelles!
Înaintea începerii Congresului European de Turism Rural, Dacian Cioloş a reiterat ideea că turismul veritabil nu înseamnă numai cazare şi activităţi recreative. Ci şi o alimentaţie sănătoasă, din resurse locale. Evident, tradiţionale. Capitol la care România poate oferi cu prisosinţă aceste servicii. Şi iată cum în domeniul turismului rural România este activă pe harta Europei. Prin potenţialul extraordinar pe care-l deţine.
Oricum, turismul rural este un element cheie pentru că pe meleagurile noastre se produce hrană sănătoasă. Dar se impune respectarea tradiţiilor. Este un domeniu în care ţara noastră şi Gorjul au un cuvânt greu de spus. Prin acest congres, la care participă 26 de ţări membre ale UE, se stabileşte o şi mai puternică legătură între turismul rural, agricultură şi alimentaţie. În Gorj există pensiuni celebre la Baia de Fier, Runcu, Săcelu, Arcani, Tismana şi Peştişani. Ca să enumăr doar câteva dintre localităţile mai cunoscute, pe harta judeţului, pentru pensiunile lor. Ideea cu pensiuni în buricul oraşului Târgu-Jiu există, dar mi se pare o blasfemie!
Desigur, turismul rural nu este numai un contributor al turismului, ci are o importantă latură pentru agricultură. Fiind obligatorie păstrarea contactului cu rădăcinile agriculturii. Că doar n-or veni străinii la pensiuni ca să consume aceleaşi feluri de mâncare pe care le găsesc la mai toate restaurantele. Aşa cum mi s-a întâmplat mie la Vila Ursu, din Tismana. Unde pe lângă faptul că se practică evaziunea fiscală, n-am găsit nici măcar din greşeală preparate tradiţionale. Ca şi cum păstrăvul, ciupercile, castanele şi vânatul ar lipsi cu desăvârşire din împrejurimi.
P.S. Aflu în comuna Peştişani, doi oameni de afaceri şi-au dat mâna şi pun la cale o fermă zootehnică la Boroşteni. Cinste lor, şi cinste consilierilor locali ce le-au înţeles demersurile, concesionându-le un izlaz. În felul acesta, vor exista produse proaspete pentru pensiunile din zonă
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here