Spitalele se pregătesc de valul 5 al pandemiei

2553

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că spitalele au 10 zile la dispoziție să se hotărască dacă vor trata sau nu pacienți exclusiv COVID-19. De asemenea, acesta a precizat că este important să se înceapă pregătirea pentru valul 5.
În prezent, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu are pe stoc 126 de flacoane de Remdesivir și 16 flacoane de Tocilizumabum, medicamente folosite în tratamentul pacienților cu forme severe de boală COVID-19.
„Săptămânal, se transmite către Ministerul Sănătății situația pacienților aflați pe tratament cu aceste medicamente, dar și informații la zi, legate de numărul de flacoane aflate în stocul unității spitalicești. Ministerul Sănătății, în baza acestor raportări ale unităților medicale din întreaga țară, repartizează aceste medicamente, din rezerva de care dispune. De asemenea, la SJU Târgu-Jiu există și 15.545 de comprimate de Favipiravir”, a anunțat Spitalul Județean de Urgență.
Spitalul are pe stoc și 69 de flacoane de anticorpi monoclonali.
Medicația ajută pacienții infectați și care sunt la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe. Până acum, la SJU Târgu-Jiu, patru pacienți au beneficiat de terapia cu anticorpi monoclonali și nu au dezvoltat o formă gravă a bolii.
În ultimele 24 de ore, în Gorj s-au înregistrat 17 cazuri de coronavirus. Județul se află în scenariul verde, cu doar trei localități unde rata de infectare depășește trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori, respectiv Dănciulești, Peștișani și Polovragi.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here