Delirul verbal salvează România?!

437

foto predo 2Deşi îl copiază pe Nicolae Ceauşescu, actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, l-a depăşit. Nu în pricepere şi nici în lungimea discursului – numai o oră şi 20 de minute! -, iar de Fidel Castro este încă departe. Doar în demagogie! Totuşi, cu râsete şi rânjete, de parcă i se adresa soţiei proprii şi personale, găsea soluţii la tot şi la toate. Inclusiv dădea şanse măririi salariilor bugetarilor pentru că, n-aşa e an electoral, contrazicându-l şi pe Traian Băsescu de acum două-trei săptămâni, care recunoştea că nu-s bani în buget pentru aşa ceva.

Vorbind în faţa unei săli pe jumătate goale el a rezolvat şi gravele probleme ale Uniunii Europene, care-ar intra în recesiune la vară. Şi atunci cum îi va fi bine României? Numai el, care le ştie pe toate – cum spuneam, mai dihai decât Ceauşescu – e vesel şi ferice. A implorat Opoziţia să revină în Parlament, fără a recunoaşte că din pricina Lui şi a Puterii nu se va petrece treaba asta. Şi la ce să vină, vorba lui Victor Ponta, ca să asiste cum Roberta Anastase – Pristanda fură voturi? Avocatul neîntrebat al afaceriştilor ce vor să fure aurul României de la Roşia Montană, mai survolase şi Marea Neagră. Taman pe acolo unde s-au descoperit mari rezerve de gaz metan, făcându-se că nu cunoaşte nimic de concesionarea terenurilor către firme străine. De oameni de-ai domniei sale, printre care-l enumăr şi pe ex-prim ministrul Călin Popescu Tăriceanu. Nu-i exclus ca şi actualul prim ministru să fi trecut, cu arme şi bagaje, la PDL ori la Mişcarea Populară – de sorginte băsesciană, din moment ce marca e înregistrată la OSIM pe numele Ioanei Băsescu. Oarecare om din sală, minusculul prim ministru n-a parafat el tratatul cu UE, întrucât, vezi Doamne, Constituţia i-ar da dreptul numai preşedintelui la aşa ceva. Numa’ că, nu aveam de-a face cu un tratat privind relaţiile de politică externă dintre state –şi aici ar fi avut dreptate -, ci de cu totul altceva. De tratate fiscale, înrobitoare pentru România cea plăpândă şi extrem de îndatorată la FMI, Banca Mondială şi comisia Europeană. Aşa că, preşedintele cel ce se crede ”Zeus” urechea degeaba Opoziţia. Ceva-ceva ajunsese pe la urechile Domniei sale. Nu glonţul! Ci faptul că răzmeriţa din Valea Jiului ia amploare, minierii Companiei Naţionale a Huilei blocând Defileul Jiului. Şi doar jandarmii i-au mai oprit în drumul lor spre Bucureşti. Minierii scandau la fel ca şi protestatarii din balcoanele Parlamentului aceleaşi slogane: „Demisia! Demisia!” şi „Hoţii! Hoţii!”. Bineînţeles, acestea se referă la preşedintele Traian Băsescu şi la clica lui portocalie. Aşa că, atât problemele interne ale României, cât şi gravele probleme ale zonei euro rămân cum au fost. Disperate. De la balcoanele Parlamentului s-au risipit peste 200 de foi ce reprezentau demisia scrisă a lui Traian Băsescu. Nu cred că a avut curiozitatea să vadă măcar una. Dar poate şi singur să-şi scrie alta. Asta dacă n-ar fi bântuit de o boală soră cu paranoia fostului dictator. Care era măcar, în vorbe, patriot. Ceea ce nu-i cazul celui ce se crede „Zeus”.

P.S. UDMR se joacă de-a ultimatumele, ameninţând cu ieşirea de la guvernare dacă nu i se înfiinţează Facultatea de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, pe banii statului, la Târgu Mureş. Deocamdată, UDMR l-a înfuriat numai pe primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu! Restul Coaliţiei Portocalii tace mâlc!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here