-Rep. Domnule ministru, prin prezenţa în paginile Ziarului «Gorjeanul» a unui mare om care ştie că respectându-se pe sine, respectă şi preţuieşte oamenii valoroşi, să fiţi sigur că acest lucru înseamnă o cinste deosebită pentru noi, mai ales pentru cei care vă cunoaştem, de aceea v-am solicitat acest interviu, pentru că aţi participat de curând la aniversarea profesorului univ. dr. ing. Ion Carțiș, rectorul Politehnicii din Timișoara, între anii 1996-2004, mărturisindu-vă prețuirea şi mai ales amintirea unei cooperări fructuoase!
– A.M. Trebuie să vă spun, domnule profesor, că am folosit prilejul respectiv pentru a-i omagia şi pe alți distinși colegi din aceeași generație, împreună cu care am făcut ceea ce era adecvat în servirea de către universități a interesului public.
-Rep. Să înţeleg că Universitatea din Cluj și Politehnica din Timișoara erau «unite-n cuget şi-n simţiri», deci foarte apropiate una de alta?
– A.M. Subliniez că în imaginea răspândită de decenii, Universitatea din Cluj și Politehnica din Timișoara erau asociate nu doar datorită originii lor în proiectele imperiale ale istoriei. Cele două instituții erau asociate și ca urmare a exigenței universitare pe care au cultivat-o de-a lungul timpului. Nici nu se poate imagina istoria României ultimului mai bine de un secol fără prezența și contribuția lor!
,,Am continuat cooperarea strânsă cu domnul profesor Ion Carțiș, care la 8 noiembrie a.c. a împlinit venerabila vârstă de 85 de ani”!
-Rep. De altfel, această prestigioasă politehnică timişoreană a ocupat şi ocupă mereu un loc prestigios în domenii de vârf ale ingineriei!
– A.M. De aceea, ori de câte ori discutam despre capacitățile ingineriei din țară, primul gând era la Politehnica timișoreană. Ceea ce era mereu confirmat de inovațiile pe care aceasta le-a adus și de valoarea exponenților ei!
-Rep. Mai păstrează fiecare generaţie de studenţi o amprentă a înclinaţiei creatoare?
– A.M. De altfel, studenții generației mele erau mai legați între ei, fie și studiind în diferite centre, și cunoșteau valorile din alte instituții de învățământ superior.
-Rep. Talazurile învolburate ale istoriei se pare că nu au diminuat legătura dintre cele două instituţii de învăţământ superior!
– A.M. În orice caz, cotitura din România, de la începutul anilor 1990, a transmis istoriei ulterioare cele două instituții în fruntea instituțiilor din țară! Le-a și conferit, prin această poziție, o răspundere aparte în schimbările ce aveau să urmeze.
-Rep. Cum aţi venit în contact direct cu Politehnica timişoreană?
– A.M. Am cunoscut direct Politehnica din Timișoara, fiind invitat, ca rector al universității clujene, de către extrem de informatul și dedicatul rector Alexandru Nichici, pentru schimburi de idei și discuții de cooperare la Timișoara. Împărtășeam aceeași preocupare de a ridica, în condițiile autonomiei universitare recâștigate în decembrie 1989, nivelul organizării și performanțelor și voiam să facem să comunice mai bine cele două instituții.
-Rep. În cadrul Conferinței Naționale a Rectorilor, cu siguranţă, aţi abordat o paletă largă de probleme curente şi de interes major!
– A.M. Iar Conferința Națională a Rectorilor nu trata atunci doar treburi curente ale funcționării universităților ori revendicări mărunte, ci era actorul hotărâtor în reconfigurarea instituțională și compatibilizarea europeană, ca și în democratizarea societății românești.
-Rep. Aşadar, să înţeleg că a fost ceva mai mult decât o relaţie de apropiere între domnia voastră şi domnul profesor Ion Carţiş?
– A.M. Am continuat cooperarea strânsă cu domnul profesor Ion Carțiș, care la 8 noiembrie a.c. a împlinit venerabila vârstă de 85 de ani şi care prelua rectoratul Politehnicii din Timișoara în 1996. În anul următor, am preluat Ministerul Educației Naționale de atunci, încât am avut ocazia cooperării într-un nou cadru!
-Rep…Cu multe probleme spinoase şi care trebuiau rezolvate prin măsuri de reformă bine configurate într-un climat destul de confuz!
– A.M. Desigur, pentru că, în 1997, peisajul universitar era nou, față de orice situație din istoria României. Doar în câțiva ani, în1990-1997, se creaseră – într-o confuzie specifică între dreptul de liberă inițiativă și dreptul de a înființa, chiar fără premise, universități – zeci de unități improvizate ce acordau diplome!! (??). Nu era o infrastructură pe măsură, nu erau destui profesori calificați și se apela tot la cei din universitățile consacrate. Iar Consiliul Național de Acreditare și Autorizare din țara noastră nu a putut face față compromisurilor!
-Rep. Dar, domnule Andrei Marga, într-un climat cu asemenea compromisuri, cum sunt şi cele de astăzi, aţi preluat portofoliul Ministerului Educaţiei Naţionale într-un moment de schimbare politică şi de mari frământări sociale!
– A.M. Pe lângă aceasta, odată cu prăbușirea industriei autohtone, s-a creat o situație grea pentru politehnici! Mulți tineri valoroși preferau dreptul, jurnalistica, științele sociale, dar profesii riguroase, cum sunt ingineriile, aveau deficit de candidați! Mai mult, specializările universitare din țară stagnau și trebuiau înnoite profund. Peste toate, emigrarea de personal calificat luase avânt!
-Rep. Consideraţi că aţi fost suficient sprijinit pentru a implementa o reformă substanţială a educaţiei din ţara noastră?
– A.M. În acest context, la ordinea zilei în 1997 era reforma, deja prea mult întârziată, a sistemului de educație, pentru a-l reașeza pe bazele create de autonomia universitară, pluralismul politic, statul de drept democratic, dar și pe criterii sănătoase de activitate universitară. În definitiv, cineva trebuia să-și asume normalizarea diplomelor universitare în România și asigurarea competitivității lor! Am dispus imediat publicarea unei analize de stare și am procedat la acțiune.
,,În 1997, am prezentat un program de reformă pentru a lega învăţământul de nevoile şi tradiţiile României”!
-Rep. Care au fost direcţiile principale în care aţi preconizat reformarea învăţământului românesc?
– A.M. În 1997, am prezentat un program de reformă pentru a încheia tranziţia de la socialismul oriental la societatea liberă şi pentru a lega învăţământul de nevoile şi tradiţiile României şi a-l compatibiliza cu anumite repere europene.
-Rep. Pe ce s-au bazat demersurile pentru reformarea învăţământului şi în ce măsură acestea au fost asumate de către structurile sistemului educaţional?
– A.M. Cum se poate citi în documente, programul s-a bazat pe analize autohtone şi pe expertize internaționale şi s-a axat pe şase schimbări fundamentale: reformă curriculară (plan de învăţământ, programe, manuale); înlocuirea învăţământului reproductiv cu un învăţământ orientat spre rezolvarea de probleme şi relansarea cercetării ştiinţifice proprii; ameliorarea infrastructurii şi informatizarea liceelor şi universităţilor; o nouă interacţiune a şcolii cu comunităţile locale; descentralizarea şi schimbarea managementului şcolar şi academic; trecerea la formele contemporane de cooperare internaţională.
-Rep. Privind retrospectiv, cum aţi caracteriza reforma domnului ministru Andrei Marga?
– A.M. Între 1997-2000 s-a aplicat cea mai cuprinzătoare reformă a învăţământului în România de după 1948 (cu actualizările din anii șaizeci)!
-Rep. Ca orice om valoros şi de acţiune, se pare că aţi avut şi anumiţi pigmei contestatari!
– A.M. Fiindcă în discuția publică se fac adesea afirmații fără acoperire, ignorându-se istoria precisă, menționez că tot ceea ce spun este pe bază de decizii înregistrate oficial și reținute de arhive!
-Rep. Au fost consemnate undeva aceste măsuri pe care domnia voastră le-aţi adoptat în spiritul unei reforme autentice a învăţământului?
– A.M. Într-un volum (Andrei Marga, «Anii reformei 1997-2000», EFES, Cluj-Napoca, 2006) sunt listate deciziile (legi, hotărâri și ordonanțe de guvern, ordine ale ministrului educației naționale de atunci) de sub mandatul meu ca ministru. Ele pot fi examinate la orice oră!
-Rep. La ce se referă, cu deosebire, aceste decizii?
– A.M. Cele mai multe decizii se referă la întregul învățământ! Unele se referă, însă, distinct la învățământul universitar!
-Rep. Vă rugăm să ne oferiţi şi câteva exemple edificatoare ale acestor decizii!
– A.M. De exemplu, consacrarea prin reglementări detaliate a autonomiei universitare, trecerea admiterii de studenți în decizia universităților (1997), trecerea la finanțarea globală a acestora (1998), crearea rețelei naționale a colegiilor universitare (1998), inaugurarea evaluării internaționale a universităților românești (1998), începerea finanțării speciale a cercetării științifice (1999), crearea rețelei de comunicații electronice a educației naționale ROEDUNET (1999), delimitarea managementului administrativ de managementul academic (1999), organizarea învățământului la distanță (1999), oprirea ocupării fără performanțe a posturilor didactice, optimizarea ponderii studenților în populația țării, programul de construcții universitare în centre universitare și multe altele.
-Rep. Vă mulţumesc pentru interviu şi sper că vom continua dialogul!
(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
