Pentru o Românie curată

Poporul român are în istoria lui o mare necunoscută – formarea sa. În momentul în care vorbim de geţi, de daci, de traci şi de sciţi trebuie să luăm în calcul şi mulţimea popoarelor migratoare care au trecut în aproximativ 1000 de ani prin aceste ţinuturi, dar şi marele popor roman care, după cucerirea Daciei, a adus aici legiuni militare internaţionale.

În toate aceste naţiuni care ne-au vizitat au existat şi bărbaţi care au dorit să rămână alături de nişte femei frumoase şi vânjoase, cum erau probabil cele care au trăit în acele vremuri. Evident, cei care au rămas, n-au fost musai cei mai buni şi cum procesul de metisare a naţiunii continuă şi astăzi, probabil că evoluţia poporului român va fi într-adevăr una spectaculoasă. Ţara a fost şi rămâne la răscruce de drumuri iar poporul a fost şi rămâne la cheremul unor conducători pe care istoria îi botează în funcţie de faptele lor. Botezul poate surveni în timpul vieţii sau la o mai mare perioadă de timp după consumarea funcţiei de conducere însă pentru că firea noastră este una schimbătoare se întâmplă ca eroii să ajungă criminali şi invers. Una peste alta, suntem un neam de oportunişti şi multe dintre fenomenele istorice care ni se întâmplă poartă amprenta lipsei de fairplay în relaţiile cu marile civilizaţii. Nu este de mirare că prima pagină a tuturor tabloidelor şi buletinelor de ştiri este ţinută de crime, furturi şi violuri. Aşa a fost tot timpul în România, cu mici întreruperi şi acestea datorate unor conducători fermi care au impus legea până la dictatură. În România anului 2011, ca să se scape de furturi mici şi de marile jafuri, acţiunea de asanare ar trebui să înceapă cu condamnarea mai multor oameni politici, chiar de la vârf, pentru că nu se poate să ai un preşedinte de Cameră, fie el şi femeie, dovedit că fură şi înşeală şi să nu-l pedepseşti. Pentru că nu se poate să ai miniştri care fac gafe, care îşi bat joc de averea naţională şi să nu iei nici o măsură împotriva lor. Pentru că nu se poate să existe parlamentari sau înalţi funcţionari publici, sau alt fel de demnitari, care să bage mâna în sacul bugetar şi să-l spolieze fără ca statul de drept să reacţioneze în vreun fel. Aceasta este dovada că justiţia se află la comandă politică şi că indiferent ce ar încerca presa, nu poate obţine mai mult de o acuză de substituire a organismelor statului de drept. Când o asemenea apreciere vine din partea unui şef de stat, foarte puţini ziarişti vor mai avea curajul să scoată adevărurile la lumină. Noroc că nici şeful de stat nu este un nemuritor pe funcţie iar ziaristului îi mai rămâne măcar speranţa că odată şi odată libertatea cuvântului va fi asigurată. Altfel vom vorbi degeaba despre corupţie, despre corupţi, despre imensa pagubă produsă naţiunii române, despre maxima toleranţă la fărădelege, despre participări nemijlocite la faliment, dar nici un caz despre o României curată. Curăţenia într-o ţară nu se face cu aspiratorul, ci se face cu o mână forte – nu a unui om, ci a legii, în spiritul celebrului articol 16 din Constituţia României: „Nimeni nu este mai presus de lege”. Este de aşteptat o supunere a mai marilor momentului în faţa legii, de dragul adevărului şi al viitorului, altfel vom fi striviţi de sărăcie şi neajunsuri.

Constantin Bunilă