Cetăţeanul din vârful Dealului (sau „Bă, dacă eşti beat, de ce nu stai acasă!”)

577

foto predo 2Cer iertare cititorului că, în titlul de mai sus, n-am respectat acolo, cât de cât gramatica limbii române. Asta pentru că un cetăţean din vârful dealului există la Palatul din Dealul Cotrocenilor. Aşa cum a existat unul nărod şi-n copilăria mea. Pe dealul Ploştina.

Ca-n povestea aceea cu ăl din vârful dealului care a dat de veste că se-ntâmplă cutare lucru. Azi aşa, mâine aşa până s-au prins oamenii că-i un mincinos, un păcălici, şi nu i-au mai dat crezare. Asemănarea cu acela de ne păcăleşte de vreo cinci-şase ani nu-i pură întâmplare. Iar în copilăria mea, definiţia nărodului, dată de hâtrul Sile Blendea era cam aşa: „Un nărod egal trei proşti”. Şi regretatul Sile Blendea n-a fost niciodată membru de partid. Poate că şi din cauza asta. Omul spune exact ce gândea. Iar politicienii de azi, inclusiv cel din vârful Dealului, nu mai conteneşte cu minciunile. Recunosc, nu sunt un admirator al senatorului PDL Radu F. Alexandru. Şi nici nu fac vreodată caz că iniţiala numelui său ţine locul, sau înseamnă în realitate, tocmai Feuerbach. Omul e deştept, chiar dacă nici în politică şi nici în scris, doar este un veritabil scriitor, Radu F. Alexandru nu are şi nici n-a avut totdeauna aceleaşi opinii cu ale subsemnatului. Marţi, adică ieri, senatorul cu pricina, a trimis sau transmis o scrisoare deschisă pe adresa locatarului trecător prin Palatul Cotroceni. Între alte vorbe simţite şi mâhnite omul Radu F. Alexandru, sănătos la cap nu ca împricinatul ce face parte dintre cei 95% aflaţi în libertate în loc să fie la spitalul de specialitate. I-a spus, în scris repet, de la obraz unuia fără obraz cam aşa: „Opiniile despre rege, (sunt, n-m.) probe de ignoranţă ce vă descalifică!” Dacă stăm strâmb şi cugetăm drept, omul Radu F. Alexandru s-a adresat, cu mult bun simţ, cetăţeanului Traian Băsescu, cocoţat acolo unde nu-i este locul. Numai că referirile lui Radu F. Alexandru se referă, deocamdată, numai „în problema regelui”. Este indignat de cele afirmate, iresponsabil săptămâna trecută. Ieri, acelaşi preşedinte-jucător, fie consiliat ori dac-o fi primit vreun telefon de la Tel Aviv, ori de aiurea, de la un tată mai bine informat ori chiar citit, cu ordinul s-o dea la-ntors. Fiind comemorat programul de la Iaşi, Traian Băsescu s-a executat. Contrazicându-l pe cetăţeanul de săptămâna trecută. Ce-o luase, pur şi simplu, pe mirişte. Sau ca-n poveştile cu beţivi, se pare adevărate: „Bă, dacă eşti beat, de ce nu stai acasă!” Şi totuşi, în problema regelui am văzut cum stă treaba. Dar şi în chestiuni economice şi sociale, financiar-bancare ori constituţional-neconstituţionale! „cetăţeanul turmentat” are prostul obicei de a declara pompos: „Acesta este punctul meu de vedere”. Uită că nu este, temporar, un cetăţean de rând. Din vina alegătorilor şi a măsluitorilor de voturi. Despre opiniile vizavi de rege, Radu F. Alexandru a mai scris în scrisoarea deschisă că sunt „Incalificabile şi impardonabile” şi, susţine el mai la vale, adevărate „probe ale ignoranţei”. Concluzionând, bravul Radu F. Alexandru susţine că el nu poate să mai aibă încredere în „discernământul şi dreapta judecată a preşedintelui”. Ce-ar mai fi de adăugat? Doar că, vorba mea, nici noi! Noi ce vină avem?

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here