A nu se-nţelege că jaful forestier este specific doar judeţului Gorj. Judeţele Alba, Harghita şi Covasna sunt chiar campioane la acest sinistru capitol neluat în seamă de Garda Naţională de Mediu de la Bucureşti. Care există, dar lipseşte cu desăvârşire, vorba lui nenea Iancu.
Milionarii ori miliardarii în euro creaţi de acest cumplit jaf sunt în toate judeţele amintite. În Gorj sunt mai mulţi şi ei se cheamă, după sarcinile pe care le au, ba pureci, iar în cele două judeţe cu populaţie şi ocârmuire maghiară Atilla Verestoly, parcă Senatorul! Mă rog, la Târgu Jiu era şi a fost pus pe butuci un Combinat de prelucrarea lemnului. Ce producea o mobilă foarte căutată la export. Nu mai există. Întrebaţi-i pe Ion Ilici Iliescu şi pe Petre Roman de ce?! Noi, în Gorj, aveam şi o cale ferată forestieră îngustă pe ruta Târgu Jiu – Peştişani – Gureni – Tismana – Apa Neagră. Şina era produsă de celebrele uzine de armament germane Krup şi din vânzarea ei s-au înfruptat mai mulţi gorjeni. Fostul baron local Nicolae Mischie ştie de ce? Şi, mai ales, pentru cine şi pentru ce! Geaba încearcă urmaşii să revigoreze turismul, chiar şi în condiţii de criză! Nu le-ar fi stricat o cale ferată îngustă, celebra „Mocăniţa”, numai bună pentru atras şi plimbat turiştii la Tismana, cu Mănăstirea ei, ctitorită de Nicodim cel Sfinţit, sau la Peştişanii marelui Titan al sculpturii moderne universale – Brâncuşi, cel născut la Hobiţa. Sesizările cu furturile la drumul mare ori cu jafurile scandaloase din patrimoniul forestier naţional nu se poate să nu existe. De protecţia mediului, ce să mai vorbim. Pe lângă firmele multimilionarilor ori miliardarilor ţării – iar aici Gorjul nu face excepţie -, mai fură după ce taie necontrolat şi persoane necunoscute. Fie consilieri locali, fie apropiaţi ai acestora. Nu doar lemn de foc. Dacă pe timpurile acelea mult hulite se tăia, dar se şi împădurea, acum nu se mai ocupă nimeni de împădurire. Nici Obştile de genul celei care şi-a creat, pompos, şi un Ocol Silvic „Constantin Brâncuşi”, dar nici Direcţia Silvică Gorj nu-i mai brează. La Peştişani, de pildă, trec zilnic camioanele cu lemn bun pentru construcţii ori mobilă, dar transformat în lemn de foc, chiar prin faţa Primăriei Peştişani şi pe lângă Poliţia comunitară din aceeaşi comună. Care se ocupă cu orice, numai cu ordinea publică nu, nici cu protecţia contra hoţilor mărunţi. Că în cazul hoţilor mari – hoţii de lemne, de pietriş sau de orice a fost al statului ori al cetăţeanului– ce să mai vorbim! Cu ani în urmă, eram în biroul directorului general al firmei HOFIGAL, ing. biochimist Ştefan Manea, oltean din Goicea Mare a Doljului, la o aruncătură de băţ de Pleniţa. Care, mă-ntreabă: „Mneata eşti din Gorj. Nu se poate să nu fi auzit de comuna Peştişani?” Îi zic că sunt chiar de acolo. „Am de gând să cumpăr păduri acolo. Mi-am trimis specialiştii şi au luat probe de sol, de la 20 cm adâncime. Ei bine, află că acolo, la Peştişani, este cea mai bună compoziţie chimică a solului pentru a produce Gemoderivatele mele. Vreau să cumpăr pădure acolo!”, mi-a mai zis domnul Ştefan Manea. Intenţiona să cumpere pădure şi să facă, la Peştişani, şi o fabrică de produse HOFIGAL. Ţi-ai găsit! Nici până azi, localnicii nu şi-au luat titlurile de proprietate pentru curelele de pădure ce le-au avut ei sau strămoşii lor. În schimb, haite de oameni fără slujbe fură şi trăiesc bine, cu maşini luxoase şi bani din belşug, din pădurile ce au fost cândva ale oamenilor.
Ion Predoşanu
