Controverse portocalii în Postul Mare

362

bunila (1)Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşet, nu mai are timp pentru divagaţii politice cu adversarii sau simpatizanţii care l-au susţinut în campania pentru obţinerea şefiei de partid la Gorj.

Anunţurile pe care senatorul le-a făcut în campanie se pare că au cam rămas baltă sau poate că Ruşet face apel la cele sfinte şi nu operează modificări în Postul Paştelui. Oricum, oamenii lui Manţog au dat în fobie socială şi se comportă rigid, temându-se nu pentru posturi ci mai mult pentru beneficiile pecuniare şi traficul de influenţă pe care îl pot face încă din fotoliile de şefi ai unităţilor economice. Din această cauză ei dezvoltă un leadership nervos şi evident se tem să mai „aranjeze” lucrurile ca în vremurile în care „şeriful”, cum era recunoscut Manţog, putea aranja lucrurile. Personal, cred că Ruşet şi-a luat o rezervă de timp pentru a-şi defini cu exactitate strategia. În acelaşi timp, pretendenţii pentru noile şefii vor trebui să-şi verifice toate lacunele ca să le poată anula. Trebuie însă să-l avertizez şi pe Ruşet că datorită trecerii timpului se pot dezvolta strategii interpersonale şi poate să acumuleze convingeri eronate care vor influenţa, fără doar şi poate, stilul de interacţiune cu cei din jur. Acest lucru va genera o atmosferă negativă şi va submina autoritatea de câştigător. Cei vizaţi de schimbare vor dezvolta strategii compensatorii care pot deteriora climatul social al unităţilor economice la care ar urma să se producă schimbările politico-administrative preconizate. În acelaşi timp, în tabăra roşie, datorită distrugerii barierelor inter-politice ale stângii şi dreptei, ca urmare a unui protocol forţat, au şi apărut deja strategii supra-compensatorii care pot altera opţiunile electorale deoarece se ştie că în localităţile mici ciolanul va fi împărţit frăţeşte, adică acolo unde primarul este de stânga, viceprimarul este de dreapta; din această cauză Ruşet mai întârzie bazându-se pe comportamentul de asigurare al mulţimii dar şi pe abandonul direcţiei politice de către susţinători. Situaţia este atât de complicată în aceste momente deoarece bulversările climatului politic seamănă cu atacurile de panică şi au rolul de a tulbura convingerile celor afectaţi de politicile guvernamentale nefaste de până acum. Întreaga populaţie a judeţului Gorj trăieşte din 1997 încoace un interval dominat de pierderea locurilor de muncă, al importanţei sociale, al confortului civic şi al multor alte agremente graţie cărora Gorjul a fost ani de zile un fel de El Dorado al României. Ruşet, care a trăit aceste timpuri abonat la munca de jos, din miezul căreia s-a smuls aproape autodidact, ajungând până în Parlament, are încă un motiv în plus să mai amâne deciziile importante. Probabil că acum întocmeşte un jurnal al elementelor pozitive pe baza căruia va cântări schimbările pe care le poate face.

NOTĂ: În bătălia politică contează, pe lângă noroc, şi calitatea generalilor. Cum în politica românească generalii au apărut total aleatoriu, oastea s-a aşezat întotdeauna cu faţa la alegători şi cu spatele la ţară. Dacă luptătorul politic nu produce beneficii sociale, singura lui şansă este să cumpere voturi iar în această ipoteză contează doar cât de bogat este partidul pe care îl reprezintă.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here