Republica pumnului în gură

352

bunila (1)În România, teroarea şi frica au căpătat forme onirice, datorită numărului mare de nostalgici rămaşi în funcţii în toate direcţiile importante care au slujit toate guvernele României.

Aceşti specialişti s-au regrupat în fel şi fel de structuri şi au gestionat dezastrul României indiferent de puterea politică instalată după alegeri şi s-a perpetuat până la acest mare moment de disoluţie naţională a guvernării portocalii. În ţara noastră nimeni şi nimic nu mai poate repara mecanismul stricat pus în funcţiune de această putere ocultă al cărei ţel a fost reinstaurarea dictaturii. Astăzi, de exemplu, puterea politică pune pumnul în gură mulţimilor care au ieşit în stradă să apere ultimul drept rămas neatins – dreptul la muncă.

Românii care mai au încă un loc de muncă în ţara lor vor începe să-şi facă tot felul de calcule în legătură cu menţinerea lui. Puterea politică pune pumnul în gură sindicatelor, o structură paralelă cu o organizare totalitară unde Democraţia nu funcţionează, iar liderii se aleg ei între ei, precum membrii unui trib care n-au nimic de a face cu mulţimile care îl constituie. Liderii de sindicat s-au învăţat cu puterea non-democratică, au devenit dependenţi de ea şi s-au crezut buricul pământului, intrând ei înşişi în politică, în afaceri licite şi ilicite. Această formă absconsă de pseudodictatură primeşte prin intermediul lui Emil Boc cea mai cumplită lovitură după ce cu mic cu mare sindicaliştii au pus umărul la alegerea celui care a comandat distrugerea lor.

Sincer vorbind, încep să-l preţuiesc pe Traian Băsescu dacă şi-a propus să distrugă aceste ierarhii oculte, folosindu-se chiar de componenţii lor. După numeroasele migraţii politice ale parlamentarilor, în vederea creării unor majorităţi artificiale, am văzut că statutul lor de marionetă nu are de-a face cu rădăcinile conştiinţei publice.

Codul va trece nu pentru că ar fi foarte bun, ci pentru că este necesar în desăvârşirea operei politice de colorare a statutului naţional de ţară democrată. Tot ieri, un puhoi de maghiari de origine română au semnat jurământul de credinţă faţă de statul vecin. De astăzi, popa Tokes nu mai poate reprezenta România la Strasburg pentru că a devenit cetăţean maghiar. UDMR-ul trebuie scos din Guvern pentru că memebrii lui au cetăţenie maghiară şi nu mai pot reprezenta niciun etnic maghiar de origine română, care n-a semnat încă documentul de trecere dincolo. Dacă Traian Băsescu este preşedintele României, el poate să dizolve Parlamentul şi să interzică prezenţa în Parlamentul României a unui partid străin, pentru că nicio lege a Uniunii Europene nu permite imixtiunea altui stat în politica naţională a altuia. Răul a fost comis şi pe cale de consecinţă maghiarii nu mai sunt o formaţiune politică nevinovată absolut necesară pentru consolidarea puterii ocazionale din România. Ba mai mult, mândria şi orgoliul naţional trebuie să scoată de la naftalină adevăruri istorice care să calmeze naţiunea. Altfel, iuţi la fire cum sunt, conaţionalii noştri ar putea să ceară federalizarea României sau să ceară taxe străinilor care ne folosesc ţinuturile pentru mofturile lor. Ţiganii sunt mult mai mulţi şi n-au cerut desemnarea unui teritoriu ţigănesc şi nici dublă cetăţenie în condiţiile în care ei sunt reprezentaţi în Parlament de oameni mult mai stilaţi intelectual decât un Laszlo Tokes, care are legătură doar cu trecutul poporului român.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here