Pledoarie pentru ultimul şut

Mineritul de subteran din Gorj mai există pentru încă vreo doi ani în nomenclatorul forţat de ocupaţii şi profesiuni cu toate funcţiile sale, de la şef de mină până la vagonetar.

Acest lucru se întâmplă deoarece în tot Gorjul mai sunt trei mine cu exploataţii simbolice de lignit. În urmă cu 20 de ani numai pe Valea Motrului erau şapte exploatări miniere de subteran cu numeroase galerii şi abataje în funcţiune.

Minerii din subteranul bazinului carbonifer al Văii Motrului au reprezentat o grupare periculoasă şi pe vremea minerului-şef Nicolae Ceauşescu, pe care aproape l-au speriat pe 19 octombrie 1981. Mişcarea anti-comunistă de la Motru a fost catalogată de mai marii mineritului Gorjean drept Greva Pâinii, iar nişte cărturari au improvizat scrieri romanţioase, deşi au fost departe de fenomenul mineritului întotdeauna.

În 1981 eram tânăr flăcău şi am petrecut până la miezul nopţii, cel puţin ca privitor al evenimentelor, iar a doua zi, la Mina Lupoaia am asistat la evenimente dramatice despre care am tot scris de-a lungul timpului vreme de 25 de ani.

Oameni din conducerea mineritului au omorât, pur şi simplu, o parte a industriei pentru că i-au deranjat inclusiv mineriadele conduse naiv de Miron Cozma. Vă închipuiţi ce ar fi însemnat bastioanele de mineri asmuţită împotriva pseudo-dictaturii de astăzi.

Luni, minerii de subteran vin pentru ultimele şuturi – aşa se cheamă ziua de muncă a minerilor de subteran. Din păcate, ei nu mai reprezintă nimic pentru că sunt în total, în tot Gorjul, sub o mie de oameni cu şefi şi sindicalişti cu tot, mineri cu acte în regulă. Pe vremuri, la subteran erau angajaţi fotbalişti, luptători, tâmplari, lăutari, zugravi şi chiar securişti, pentru că se plătea bine la mină. Îmi aduc aminte, în 1981, cât s-au mai chinuit forţele speciale să recruteze sifonari ca să-i poată pedepsi pe mineri dacă se mai revoltă. Din păcate, în judeţul Gorj, istoria, ca şi politica, ca şi sportul, ca şi multe activităţi nobile în esenţa lor, au fost şi rămân mistificate, pentru că altfel oportuniştii mărunţi n-ar putea intra în ierarhii şi elite şi n-ar putea ajunge în funcţii de conducere, ca să poată transforma judeţul într-o feudă.

Mineritul a creat o iluzie a bunăstării şi a permis transformarea muritorului de rând în visător notoriu. Oamenii cu carte n-au putut uita cum anumiţi muncitori din mineritul de subteran puneau degetul în ştampila de tuş, după care îşi puneau amprenta pe ştatul de plată. Leafa lor era de trei-patru ori mai mare decât a oamenilor cu carte. Probabil că acest fenomen l-o fi determinat pe artizanul reformei din minerit s-o facă din pix.

Notă! Odată Nicolae Ceauşescu a făcut o vizită la Motru. Un inginer, Mataca, a pregătit un stoc fictiv în Lunca Motrului, acoperind un munte de pământ cu o pojghiţă de cărbune. Ceauşescu a cerut să se livreze direct din stoc.

Ordinul a fost executat, falsul material, descoperit şi inginerul Mataca, mazilit de la Conducere. Cu toate acestea, Ceauşescu n-a ordonat nici închiderea minelor şi nici distrugerea mineritului. Acest lucru a aparţinut unor oameni mult mai mici şi mai puţin luminaţi la minte.

Constantin Bunilă