Ca la noi, la nimeni – „Stat eşuat”, zice Iohannis. Cine-l conduce de șapte ani?!

1184
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Masca pe care unii oameni şi-o pun poate fi mai esenţială şi mai adecvată ființei decât faţa pe care o au.” – Lucian Blaga

Iată că, din păcate, România a înregistrat un nou incendiu la o Secţie ATI, a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanţa, de această dată. Nici nu mai contează ziua, ci anul – 2021. An în care s-au mai produs incendii cu morţi – pacienţi cu COVID-19, arşi de vii – şi la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş, din Bucureşti. După cel de la o Secţie ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Cu vreo 15 decese în total.
Iar incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, ca şi altele, vreo douăsprezece în total, putea fi evitat. În luna decembrie 2020 avusese loc o inspecție a unei echipe de specialiști de la Inspectoratul Județean de Urgență, urmată de o alta în luna februarie 2021. Şi totuşi, raportul ISU Constanța stabilea că se găsiseră o serie de nereguli, printre care supraîncărcarea rețelei electrice şi executarea unor lucrări de mântuială.
Nu s-a raportat la ISU Constanţa ori la Bucureşti remedierea deficiențelor. Aşa că lumea-i supărată inclusiv pe Comandantul dr. Raed Arafat, care se pare că, de data aceasta, nu are nicio vină. El este prezent la evenimentele grave, cu echipe de intervenție de la Bucureşti şi cam atât!
MESAJ PREZIDENŢIAL DIN GERMANIA. La câteva ore după tragicul incendiu de la Constanța, Klaus Werner Iohannis, care se afla în Germania (unde urma să primească un Premiu sau o Diplomă la Aachen) a intervenit cu o declarație extrem de dură.
Domnia sa vorbea că, din acest punct de vedere, adică al păstrării sănătății şi integrității cetățenilor săi, „România este un stat eşuat”, chiar că nu-l putem contrazice. Numai că, îi reamintim, de aproape şapte ani de zile statul eşuat este condus chiar de preşedintele Iohannis!
PSD A CÂŞTIGAT PARLAMENTARELE, DAR CONDUCE COALIŢIA DREPTEI! În plus, guvernarea Dreptei Austerității este impusă chiar de domnia sa. Fusese vârful de lance al Partidului Naţional Liberal în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 şi de atunci anunţase că viitorul guvern îl vor forma PNL şi USR-PLUS. La care s-a mai adăugat şi UDMR. În vreme ce Partidul Social Democrat, adevăratul câştigător al parlamentarelor ultime, nici n-a fost băgat în seamă, deşi veniseră cu propunerea ca prim-ministru să fie prof.univ.dr. Alexandru Rafila, la acea vreme reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS). Iar ultimii doi miniștri ai Sănătății au aparținut USR- PLUS, fiind unul mai slab decât celălalt.
UNDE-I DEMISIA LUI CÎŢU? Aşa cum se întreba proaspătul președinte al României, în urmă cu exact şase ani, „trebuiau să moară oameni?”, la incendiul de la Colectiv, ca să-şi dea demisia prim-ministrul?
Căci acum, deşi au murit 7 (şapte) oameni nevinovați din Secția ATI a Spitalului Județean de Boli Infecţioase, prim-ministrul Florin Cîţu încă nu şi-a dat nicio demisie!
ION Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here