Stema comunei Glogova, aprobată de Guvern

1996

Guvernul a aprobat în ședință de miercuri stema comunei Glogova. Stema se compune dintr-un scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, tăiat. „În partea superioară, pe albastru, o clădire văzută frontal, cu parter și etaj, având un corp central cu o ușă rectangulară, neagră, deasupra unei scări compusă din trei trepte dreptunghiulare la parter și foișor la etaj (cu balustradă ornată, în față, cu șase octogoane poziționate vertical, dar și cu nouă stâlpi, fasonați, care susțin acoperișul), precum și patru ferestre dreptunghiulare, ajurate negru, la nivelul etajului, dispuse două într-o parte și două în partea cealaltă, totul acoperit de un acoperiș în patru ape, de argint, însoțit în cantoanele șefului de două cruciulițe treflate de aur”, se arată în proiect. Clădirea face referire la Cula Glogovenilor, iar cele două cruci treflate fac trimitere la Bisericile „Sfântul Nicolae”, monumente istorice, din satele Cleșnești și Glogova. „În partea inferioară, pe roșu, se află două spice de grâu de aur, care urmăresc traiectoria flancurilor și ale căror părți inferioare se încrucișează în săritoare, asuprite de un vas de argint, cu două toarte, încărcat cu o fascie crenelată, alezată, cu zece creneluri acolate de douăzeci de romburi, zece în partea superioară și zece în cea inferioară”, mai precizează documentul. Spicele de grâu și vasul indică activitățile specifice zonei – agricultura și olăritul. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat ce semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Proiectul de stemă însoţit de un memoriu justificativ, însușit de prefectul județului Gorj și de președintele Consiliului Județean Gorj, a fost avizat de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române. Stema, ca fenomen heraldic, face legătura între trecut, prezent şi viitor, exprimând sintetic istoria zonei, aspiraţiile, conservarea tradiţiei, preocupările cotidiene și idealurile colectivităţii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here