Motto: „La omul sărac, nici boii nu trag.” – Zicală românească
Sunt aproape doi ani de când România este prost condusă, adică prost administrată. Nu are rost să mai facem istoricul trădărilor din noiembrie 2019, când ALDE, condus la acea vreme de liderul Călin Popescu Tăriceanu, a ieşit de la guvernarea cu Partidul Social Democrat. Şi, susținut de președintele Pro România – păcat de numele frumos, dar mincinos al formațiunii politice cârmuite de Victor Ponta -, la care s-au mai adăugat şi alţi trădători dintre parlamentarii social- democrați, au demis-o la vot în Parlamentul României pe aceea care era, la acea vreme, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
GUWERNERELE MELE, IOHANNIS-ORBAN ŞI IOHANNIS-CÎŢU, JENANTE. Na, că ne-am lungit şi, totuși, am reamintit acel istoric sumbru pentru ceea ce avea să urmeze în țară. Niște bâlbe politice pe care Preş. Klaus Werner Iohannis abia le aştepta. A trecut iarna 2019/2020 şi ne-am trezit cu pandemia de COVID-19 pe cap. GuWernerul Meu Iohannis-Orban s-a descurcat rău, fiind alcătuit din neprofesioniști. Aşa cum, tot din neprofesioniști, s-a clocit la Palatul Cotroceni şi GuWernerul Meu II Iohannis-Câţu, de care n-am scăpat nici acum.
Alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 le-a câştigat, în fapt, Partidul Social Democrat. Numai că, pe atunci, cele mai virulente atacuri asupra partidului socialiștilor români veneau dinspre Palatul Cotroceni. Preş. Klaus Werner Iohannis nu-i scotea din PeSeDe… şi din „ciuma roşie”, o sintagmă de sorginte nazistă aruncată cu aroganță şi dispreț asupra celor din PSD.
În campania electorală pentru alegerile parlamentare, vârful de lance şi portavocea pretinsului Partid Naţional Liberal fusese însuşi preşedintele Iohannis. Cel care promisese marea cu sarea şi că viitorul guvern va fi format din PNL şi USR-PLUS. Încălcând Constituția, Preş. Klaus Werner Iohannis s-a ţinut de cuvânt, iar viitorul guvern s-a clocit tot din ageamiii anunțați. Unii de la PNL, alţii, fără experienţă şi care urmau o calificare la locul de muncă, din USR-PLUS, plus câţiva oameni serioși din UDMR.
ÎN DISPREŢUL LEGILOR ŢĂRII ŞI AL CONSTITUŢIEI. Aşa că, în ultimii aproape doi ani nu s-a mai respectat aproape nicio lege, ba chiar nici Constituția, ce a devenit benevolă şi pentru președintele Iohannis.
S-a mers din rău în mai rău, încât, la momentul de faţă, salariile şi pensiile sunt înghețate, alocaţiile de stat pentru copii nu s-au dublat, aşa cum prevedea o lege adoptată de Parlament, promulgată de preşedintele Iohannis, dar prorogată de guvernele liberale.
Ne aflăm, astăzi, în criză economică, criză politică şi guvernamentală, dar şi într-o cumplită criză sanitară şi socială. Pandemia de COVID-19 îşi face de cap, numărul de infectări din valul patru creşte de la o zi la alta. Iar preţurile au luat-o razna şi tot urcă, aşa cum tariful gazului metan creşte zilnic.
Chiar ieri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului s-a citit Moțiunea de cenzură introdusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu, vinovat de criza socială, prin sărăcirea populației, criza şi sanitară, dar şi de îndepărtarea de la guvernare a USR-PLUS-iştilor, probabil la ordinul venit din vârful Dealului Cotroceni!
Aşa cum au decis Birourile Reunite ale Parlamentului, marţi se va dezbate Moţiunea de cenzură depusă de PSD, se va vota, inclusiv de către cei de la USR-PLUS şi AUR, iar Guvenul Cîţu va merge acasă.
Ipoteza revenirii USR-PLUS la noi negocieri pentru refacerea guvernării este exclusă, indiferent de rezultatele alegerilor interne de la Congresul acestei formațiuni, din 2 octombrie.
Situația crizei guvernamentale, ca şi a crizelor sociale şi sanitare este sumbră. Şi plină de neprevăzut. Protestele se înmulțesc!
MOŢIUNEA DE CENZURĂ A PSD a fost citită, joi, în Plenul Parlamentului României. Urmează ca marţi să fie dezbătută şi votată – de către parlamentarii Partidului Social Democrat, de cei ai Alianţei pentru Unirea Românilor(AUR) şi, probabil, o parte a parlamentarilor din Aripa Orban Ludovic a PNL!
ION PREDOŞANU
P.S. Marioneta de prim-ministru Florin Cîţu, buimac, şi-a mai îndulcit glasul în privința PSD, cu care-ar vrea să negocieze.
Cam târziu, din moment ce social-democrații vor alegeri anticipate şi nu doresc susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR! (Ion Predoşanu)