Apărută la Editura «Măiastra», Târgu-Jiu, 2020, cartea profesorului dr. Constantin Costin Scurtu, Directorul Muzeului Militar Naţional «Regele Ferdinand I» – Filiala Constanţa, sugestiv intitulată: «Tudor Vladimirescu şi renaşterea românilor», ne dezvăluie şi resorturile lăuntrice ale originii gorjeneşti a distinsului autor, care se dovedeşte un urmaş demn de luat în seamă al istoricilor Dumitru Almaş, Ioan Scurtu şi Grigore Avram, din Turcenii de Jos, pentru că, într-un mod cu totul inedit, Costin Scurtu realizează o veritabilă incursiune sentimentală în obârşia de neam a lui Tudor Vladimirescu, dăruindu-ne o «bijuterie» de carte bine ilustrată şi bine documentată, pentru a ne desfăta sufletul şi a ne trezi la o realitate conştientă, în anul Bicentenarului Revoluţiei condusă de Tudor Vladimiescu. Rostind un cuvânt plin de elocinţă, înainte de povestirea istorică propriu-zisă, autorul ne atrage atenţia de la bun început că este semnificativ şi relevant să înţelegem pe deplin cât se arată de important şi de folositor să avem cât mai multe poveşti şi povestiri izvorâte din viaţa noastră tumultoasă privitoare «la ziua de ieri, când s-a încheiat o pagină din trecutul nostru», pentru că autorul se exprimă într-un limbaj patetic şi exemplicat prin documentele vremii, parcă aprioric bazat pe aserţiuni teoretizante, dar cu o disimulată înclinaţie de conturare a culorilor veacului, adresându-se tuturor celor care se consideră «cu inimă de român (implicit şi de gorjean), cu povestirea istorică despre cel care s-a ridicat din Gorj şi a pornit Revoluţia din Ţara Românească la 1821, eroul gorjean Tudor Vladimirescu», inconfundabilul erou-martir şi figură legendară a începutului României moderne şi mereu consecventă în spiritualitatea ei creştină!
O incursiune sentimentală în obârşia de neam a lui Tudor Vladimirescu!
Constatând faptul că, în multe momente, istoria noastră zbuciumată «nu a fost un marş victorios», autorul porneşte de la atmosfera contorsionată şi chiar dramatică a sfârşitului de secol al XVIII-lea şi a primului sfert al veacului al XIX-lea, pentru a descrie cu lux de amănunte o serie de evenimente legate de viaţa şi de copilăria lui Tudor, pentru a reliefa cu pregnanţă şi premisele care au determinat şi au facilitat, în ultimă instanţă, ascensiunea marelui pandur pe scena vieţii sociale, politice şi militare! Convins fiind şi încercând să-i convingă şi pe alţii, autorul ne introduce «cu adevărat în înţelegerea subiectului», pentru a reda cu lux de amănunte «filmul» desfăşurării revoluţiei, începând cu Proclamaţia de la Padeş, cu drumul anevoios şi plin de taină de la Padeş la Bucureşti, culminând cu scurta domnie a viteazului neînfricat în luptele dintre trupele otomane şi cele de panduri şi eterişti, dar mai ales pentru a zugrăvi sfârşitul lui Tudor Vladimirescu şi al revoluţiei, dincolo de «contextul, efectele regimului fanatiot, războaiele ruso-austro-otomane, prin desfăşurarea evenimentelor care alcătuiesc evoluţia societăţii româneşti», pentru ca în ultimă instanţă să vorbim despre ceea ce a însemnat revenirea la domniile pământene (1822), ca un fundament al Unirii Principatelor Moldova şi Ţara Românească, dobândirea Independenţei de Stat a României şi ajungerea la ceea ce a însemnat România reîntregită (1918).
«Această carte este dedicată celor de azi şi celor din viitorime»!
Exprimând convingerea că «Tudor Vladimirescu» a devenit întruchiparea mitului naţional şi a personificării luptei naţionale», istoricul Costin Scurtu scoate în evidenţă şi cultul simbolurilor nemuritoare care întregesc memoria legendarului pandur, între care se numără steagul de luptă al pandurilor, marcarea cronologică a evenimentelor evocatoare legate de semicentenarul revoluţiei (1871), dar şi preţuirea bunurilor de patrimoniu istoric şi naţional, cum ar fi Statuia lui Tudor Vladimirescu de la Târgu-Jiu (1898), medalia inaugurării monumentului de la Cerneţi-Severin (1914), medalia centenarului morţii lui Tudor Vladimirescu (1921), inaugurarea Casei memoriale de la Vladimir (6 mai 1929), Filmul «Tudor» (1962), sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea lui Tudor (1980), emisiunea numismatică dedicată aniversării a 190 de ani de la revoluţie (2011), medalia comemorativă (2019), pentru a culmina cu bicentenarul Revoluţiei (2021), acestea fiind numai câteva dintre manifestările care au inspirat memoria urmaşilor, pentru că viitorul ne rezervă, sperăm, şi alte evenimente evocatoare! În acest sens, trebuie să consemnăm faptul că la manifestarea comemorativă de la Padeş, din 23 ianuarie 2021, Domnul profesor univ. dr. Dan Ilie Morega, Preşedintele Fundaţiei «Tudor Vladimirescu», a înmânat diplome de onoare şi medalii jubiliare unor personalităţi de seamă şi unor distinşi oameni de cultură! Desigur, spaţiul publicistic nu îngăduie întotdeauna posibiltatea de a intra în amănunte semnificative, dar putem aprecia că autorul se străduieşte şi în mare măsură chiar şi reuşeşte să ne convingă de faptul că Tudor Vladimirescu a devenit în decursul timpului un personaj aproape legendar, sinonim cu dorința de emancipare a românilor și cu dorinţa de renaştere a românismului pe parcursul istoriei ulterioare, mai ales că o serie întreagă de conducători ai poporului român au încercat să se opună dominației străine, atât prin forţa armelor, cât şi prin arta diplomaţiei şi a dialogului, atât cât a fost posibil! Poate că autorul ar fi trebuit să insiste mai mult şi asupra unor aspecte care privesc urmările Revoluției din 1821, legate de faptul că pentru români, deşi otomanii au izbutit să-i înfrângă pe panduri și pe eteriști, au înțeles că politica Porții trebuie schimbată, Țările Române trebuind să capete mai multă autonomie şi mai multă libertate insuflată de cultura europeană. Turcii erau conştienţi de faptul că situația socio-economică a Țărilor Române trebuia să se îmbunătățească pentru ca în viitor astfel de mişcări să nu se mai repete, cunoscut fiind amănuntul că domniile pământene ale lui Ioniţă Sandu Sturdza, în Moldova, şi Grigore al IV-lea Ghica, în Muntenia, începute în vara anului 1822, au încheiat în mod practic un capitol de tristă amintire al domniilor fanariote! În concluzie, cartea «Tudor Vladimirescu şi renaşterea românilor» ne demonstrează cu argumente indiscutabile că importanța Revoluției din 1821 nu poate fi contestată, reprezentând momentul unei renaşteri a românismului în care dezideratul emancipării românilor a ajuns cu adevărat la urechile marilor puteri, cu toate că ţarismul nu putea saluta oficial acest deziderat, deoarece fusese recent angrenat într-un conflict cu otomanii și nu dorea să cadă în dizgrația marilor puteri europene, dar în special în cea a Prusiei sau Austriei, cele trei entităţi imperiale fiind membre ale Sfintei Alianțe. Ca să fim în deplină rezonanţă cu autorul cărţii, să achiesăm la ideea sa că «această carte este dedicată celor de azi şi celor din viitorime», pentru a înţelege mai bine că, deşi înfrântă, mişcarea revoluţionară de la 1821 a zguduit din temelii rânduielile feudale, punând în circulaţie idei progresiste care au cuprins toate păturile sociale, marcând, prin anvergura politică, socială şi culturală, renaşterea României moderne!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
