Meciul cu Laci, primul examen dificil pentru Reghe

1001

Universitatea Craiova va da piept cu formaţia albaneză Laci în această seară, de la ora 21.30. Oltenii trebuie să anuleze avantajul de un gol luat de adversari în tur. Partida contează pentru al doilea tur preliminar UEFA Conference League. Din păcate, doi jucători importanţi ai juveţilor s-au accidentat în meciul cu FCSB de la Bucureşti. Andrei Ivan şi Antoine Conte vor lipsi de pe gazon cel puţin trei săptămâni. Faţă de prima manșă, Craiova poate avea un atu. Universitatea l-a adus pe banca tehnică pe Laurenţiu Reghecampf, iar jucătorii trebuie să-i demonstreze că merită să fie titulari. ,,Începem cu un meci dificil, dar sunt sigur că jucătorii vor fi motivaţi şi vor încerca să joace mult mai bine. O să vorbesc astăzi cu băieții pe marginea acestui meci. Ne trebuie concentrare mare, să ne strângem cu toţii şi să ne calificăm în turul următor în Conference League. Ar fi o mare ruşine dacă nu am trece de albanezi! Dezastru nu ar fi, dar ar fi un obiectiv pierdut şi vom face totul ca acest lucru să nu se întâmple“, a spus Reghecampf. Noul antrenor a anunţat şi transferuri la Craiova, dar după partida din Europa. „Nu avem cum să aducem jucători noi pentru următorul meci, pentru că nu este timp. S-a vândut un jucător foarte important, Alex Cicâldău, şi cu siguranţă conducerea îşi dorește să acopere postul respectiv. O să discutăm, o să vedem exact situaţia echipei, pentru că la ultimul meci doi jucători au suferit accidentări grave şi vor lipsi până în septembrie. Aceste lucruri ne preocupă şi încercăm să îmbunătățim lotul şi valoarea echipei“. Obiectivul lui ,,Reghe” în Bănie este titlul. „Este o experienţă nouă, la un club mare, care îşi doreşte ceea ce îmi doresc şi eu: câştigarea campionatului şi a cât mai multor trofee. Relaţia dintre mine şi patronul Universităţii Craiova este veche. Suntem prieteni, am vorbit de foarte multe ori despre ceea ce se întâmplă la echipă. Trebuie să fii pregătit permanent să accepţi o asemenea provocare, pentru că echipele care îşi propun campionatul nu au răbdare, iar fanii sunt cei care presează. Ne-am înțeles, am bătut palma pentru doi ani. Oamenii care sunt în momentul de faţă în staff-ul Universităţii Craiova vor rămâne şi vor lucra cu mine, pentru că ei îşi fac meseria foarte bine. Staff-ul meu va fi format din Cristian Ţermure, Viorel Dinu şi preparatorul Bogdan Merişoreanu. Vom vedea dacă mai avem nevoie de alţi oameni, dar sunt destui pe care pot să-i folosesc în momentul de faţă la club“, a spus principalul Universității. Ionuț Vînă va sosi la Craiova în schimbul fotbaliștilor Ivan Mamut și Andrei Burlacu, cedați la FCSB.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here