Ca la noi, la nimeni – Sărăcia cea de toate zilele

705
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Viața este un vis pentru un înțelept, un joc pentru un prost, o comedie pentru un bogat, o tragedie pentru cei săraci.” – Sholem Aleichem

După aproape 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, România continuă să fie, cot la cot cu Bulgaria – vecinii noștri de la Sud de Dunăre, cea mai săracă țară din blocul comunitar. Sunt zone întregi unde oamenii și-au pierdut cam de multișor speranța că viața lor se va mai schimba vreodată în bine. Desigur, vorbim, în genere, despre zonele dezvoltate, cât de cât, în anii comunismului, în jurul unor industrii, dar pe care tăvălugul postdecembrist le-a demolat, ori urmează a fi distruse, precum e cazul mineritului din Gorj.
O altă categorie, care nici ea nu este mică chiar deloc, este cea reprezentată de persoanele care, din pricina educației precare, au acces numai la slujbe prost plătite, ori chiar nu își găsesc un loc de muncă. Deși unele au inclusiv diplome de licență, adică universitare.
SE DOREA OMAGIEREA SĂRĂCIEI! Oricare ar fi cauzele sărăciei, acești sărmani români sunt împinși la periferia societății de sărăcie, contaminați de statistici sub denumirea pompoasă de „persoane defavorizate”.
Deși aceste persoane defavorizate ar avea nevoie de maximă atenție din partea statului român, a cere ca într-o zi a anului să fie marcată Ziua sărăciei era și încă este chiar mult prea mult.
Cu toate acestea, pentru unii parlamentari, fără idei constructive, nu este deloc mult! Aceștia demonstrând cu prisosință că nu duc lipsă de idei năstrușnice.
Nu mai departe de legislatura trecută, a apărut ca o inițiativă un proiect de lege de acest fel, care propunea ca pe data de 1 septembrie să fie instituită „Ziua comunităților defavorizate afectate de sărăcie”. Din titulatură reiese că se dorea o zi de omagiere a sărăciei și nu o zi de luptă împotriva ei! Semnatarii acestui așa-zis proiect legislativ deșuchiat erau trei parlamentari ai PSD. Care, evident, nu aveau în vedere adoptarea unor măsuri proactive întru combaterea sărăciei devenită flagel în anul 2021, ci propuneau măsuri festiviste de luptă împotriva ei și, astfel, cei săraci rămâneau pe mai departe la fel de săraci și obligați să lupte singuri cu necazurile lor.
„Ziua comunităților defavorizate afectate de sărăcie” urma, deci, să fie marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului, de către societatea civilă și persoane fizice, prin organizarea și participarea la programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social ori științific, consacrate eradicării sărăciei și incluziunii sociale”, după cum gândeau strâmb inițiatorii proiectului de lege amintit. Până la urmă, proiectul de lege a primit un vot negativ atât din partea Senatului, cât și din partea Camerei Deputaților.
ZIUA ERADICĂRII SĂRĂCIEI EXISTĂ! Și totuși, în fiecare an, pe data de 17 octombrie este sărbătorită Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei, această zi fiind adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU), la 22 decembrie 1992.
STATISTICĂ DEVASTATOARE. În ultimii 31 de ani, politicienii de la mai toate partidele nu au avut ochi buni și pentru săracii României, chiar dacă toți se declară de acord că acest flagel trebuie combătut, dacă nu chiar eradicat.
Din păcate, statistica este dramatică. Peste 6 milioane dintre cetățenii țării prezintă un risc de excluziune socială. Unul din zece copii se duce la culcare flămând, iar unul din doi elevi abandonează școala din pricina costurilor pe care familia nu și le poate permite. Suntem țara cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor și ultimii la finanțarea sistemelor de educație și de sănătate. Urmările dezastruoase le vedem cu toții.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here