Dosarele pentru echivalarea studiilor efectuate în străinătate pot fi depuse și online

1079

Potrivit noii metodologii privind echivalarea studiilor efectuate în străinătate, de acum înainte dosarele vor putea fi depuse și online, caz în care și atestatul de echivalare va fi eliberat în format electronic.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5.638/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București a perioadelor de studii efectuate în străinătate și la organizațiile furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, și pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate și în România. Prevederile documentului se aplică pentru perioadele de studii corespunzătoare învățământului general obligatoriu, ciclului superior al liceului, perioadelor de studii de nivel profesional și postliceal nefinalizate cu diplomă. Potrivit noii metodologii, dosarul pentru echivalarea perioadelor de studii menționate mai sus trebuie să conțină: cerere, foaie matricolă pentru clasele din România (dacă este cazul) – original, documente școlare din care să rezulte nivelul, durata și promovarea clasei/claselor pentru care se solicită echivalarea – copii și traduceri autorizate, document de identificare valabil al elevului – copie, alte documente, dacă este cazul (adeverință emisă de autoritatea competentă din țara de origine care să confirme autenticitatea documentelor de studii). Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ pot solicita însă aplicantului depunerea acestor documente și în altă formă decât cea menționată în metodologie (original, copie simplă sau legalizată, traducere autorizată și/sau legalizată etc.). Dosarul se va depune la inspectoratul școlar județean sau la unitatea de învățământ la care elevul participă la cursuri în calitate de audient, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 5.447/2020 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Dosarul se poate depune fizic sau online, conform procedurilor interne stabilite de către inspectoratele școlare. Evaluarea în vederea echivalării presupune analizarea documentelor școlare și a foilor matricole din străinătate sau de la organizațiile furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, și identificarea claselor efectuate în străinătate sau la organizațiile menționate. Echivalarea se realizează la nivelul ultimei clase absolvite sau în curs de absolvire, termenul de soluționare a dosarului de echivalare fiind de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet la inspectoratul școlar județean. Atestatul de echivalare va fi eliberat titularului sau părinților sau tutorilor legal instituiți sau unui împuternicit care va prezenta unității de învățământ unde se va înscrie solicitantul o copie conformă cu originalul ce va fi păstrată în arhiva acesteia. În cazul în care dosarul de echivalare a fost depus online, atestatul va fi eliberat în format electronic, cu semnătură digitală. Atestatul de echivalare emis de inspectoratul școlar județean este valabil pentru înscrierea în orice unitate de învățământ preuniversitar din rețeaua Ministerului Educației și Cercetării, la încadrarea pe piața forței de muncă și pentru înscrierea la cursuri de formare profesională.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here