Tâlhărie la Târgu-Jiu

1343

Un bărbat de 36 de ani, din comuna Bălești, a cerut ajutorul polițiștilor, miercuri dimineața, anunțând faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Târgu-Jiu, a fost victima unei tâlhării.,,La fața locului a intervenit o patrulă de poliție aflată în apropiere, care a observat trei persoane de sex masculin ce aveau un comportament suspect, una dintre acestea fugind. S-a procedat la legitimarea celor două persoane, respectiv doi tineri, de 15 ani, din Târgu-Jiu, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că aceștia, împreună cu un tânăr de 23 de ani, din municipiu, în timp ce se aflau pe o stradă din oraș, ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului și i-ar fi sustras din buzunar un radio portabil și un stick de memorie, pe care ulterior le-au abandonat pe stradă.În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști a fost depistat pe raza municipiului Târgu-Jiu și tânărul de 23 de ani, acesta fiind condus la sediul Poliției pentru audieri”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.Bunurile au fost recuperate de polițiști și predate bărbatului de 36 de ani.În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că tânărul de 23 de ani este cercetat într-un alt dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, după ce în noaptea de 20/21 iulie ar fi sustras documentele personale și 7 lei, dintr- un autoturism aparținând unui bărbat de 68 de ani.Ieri, cei trei suspecți au fost audiați la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here