În “Realitatea de Gorj”,nr. 156 este “însămânţată” cea mai deşănţată acuzaţie adusă ziarului “Gorjeanul”,cele mai abjecte calomnii aduse acestui cotidian credincios al gorjenilor care în ianuarie viitor va împlini 90 de ani de existenţă.
Când am vazut această revistă plus cometariile din Gorjeanul, mi-am amintit că în urmă cu ani de zile scrisesem un articol în care elogiam munca lucrătorilor acestui cotidian.
Munca, care nu numai că n-a scăzut ci a crescut în intensitate cât şi imensitate (număr de pagini).
Reproduc mai jos acest articol din Gorjeanul nr 3961 din 24 august 2004: “Altarul salciilor”
Păşind prima dată în curtea redacţiei, cotidianul independent “Gorjeanul”, singurul ziar ce are “în spate” o bogată istorie publicistică, ziar intrat în tradiţiile presei gorjeneşti, ca prima publicaţie cotidiană şi care este cumpărat în fiecare dimineaţă “odată cu pâinea”,ai impresia că ai nimerit într-un parc.
Aceasta deoarece înăuntrul zidurilor, vegetaţia îşi înalţă spre cer tot felul de arbori de la magnolii exotice ale căror flori mari, frumos colorate, dau impresia unui uriaş curcubeu aerian, care planează deasupra, desemnând în aer un tablou fascinant, multicolor, ce îmbălsămează sufletul în nobile gândiri, cireşi cu crengile plecate de rod, plopi înalţi ce sfidează înălţimea şi sărută pământul cu ramurile lor lungi şi flexibile într-o rugăciune mută parcă, numeroase salcii pletoase, plângătoare aflate acolo între ziduri, ca străjeri credincioşi ai “Gorjeanului” încă de la începuturi…
Când nici nu se află redacţia ziarului aici…Şi care parcă simbolizează menirea acestui cotidian de “a se apleca” asupra necazurilor, a plângerilor gorjenilor cu grijă, cu tact – graţie inimosului colectiv redacţional, care “dă viaţă” în paginile ziarului strigătelor de durere şi de bucurie ale concetăţenilor…
Şi nu este satisfacţie mai mare pentru făuritorii ziarului, ca aceea că au putut rezolva pe calea presei, nişte necazuri, nişte suferinţe ale oamenilor…
Sub aceste sălcii plângătoare am văzut deseori ziarişti notându-şi cu grijă plângeri ale oamenilor sărmani, ale văduvelor cu feţe încreţite de necazuri, ale gorjenilor din toate straturile sociale. Zilnic “altarul” ziarului care este redacţia, creuzetul, laboratorul ziarului, este asaltat de “enoriaşii Gorjeanului, mulţi, biete salcii umane plângătoare” care spre deosebire de lăcaşul de cult, sunt primiţi în toate altarele ziarului.
Am numit “altare” aceste birouri ale ziarului, deoarece aici se oficiază prin ascultarea plângerilor gorjenilor, şi rezolvarea lor în limita permisă presei – un sacru act de dreptate, şi luat în mare, un act de cultură.
Pentru că apariţia “Gorjeanului” de-alungul vremii, a însemnat şi înseamnă un veritabil: “Act de cultură”!
Fiind ziarul de suflet al gorjenilor, el a devenit şi purtătorul de griji al acestora, aplecându-se asupra necazurilor concetăţenilor, căutând să le aline durerea, ştiind că “Dolor animi grabior este quam corporis”(Durerea sufletului este mai greu de suportat decât durerea trupului).
Şi pentru că “verba volant, scripta manet”(vorba fuge, scrisul rămâne)inserează în paginile sale doleanţele gorjenilor, ele rămânând “Sub specie aeternitatis”(din punct de vedere al eternităţii), mărturie scrisă pentru vremi, că în Tg-Jiu s-a tipărit odată “Gorjeanul”, ziarul de “inimă şi suflet” al tuturor locuitorilor acestui judeţ, cu măreţe tradiţii istorice, culturale şi …ziaristice!
Până atunci aceste frumoase salcii pletoase, vor răcorii sub umbra lor, atât pe lucrătorii ziarului, cât şi pe gorjenii necăjiţi, îndemnându-i parcă, cu evantaiul lor unduitor, să “urce sus scările redacţiei”.
PS: Diferenţa “Gorjeanului” de astăzi faţă de cel de acum 9 ani este numai aşezarea lui “geografică”. În rest tematica ziarului respectă tradiţia de a rămâne organul gorjenilor, în acest cotidian publicând nu doar cei care sunt membrii ai unui partid anume, ci fără deosebire, orice locuitor al Tg-Jiului, al Gorjului, al României.(O mică deosebire “scările redacţiei” sunt “mai aproape de cer”!).
Gh.Rădulescu
