Doljeni înzăpeziţi pe Transalpina

440

Trei doljeni cu vârste cuprinse între 13 şi 46 de ani au cerut ajutorul jandarmilor montani după ce autoutilitara în care se aflau a rămas înzăpezită pe Transalpina, la aproximativ 14 kilometri de Rânca. Un echipaj de jandarmi i-a recuperat pe cei trei doljeni şi i-a condus la o unitate de cazare din Rânca.

Apelul la 112 prin care şoferul autoutilitarei cerea ajutor a venit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o jumătate de oră după miezul nopţii. „În data 15 septembrie a.c., în jurul orelor 00:30, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj – compartimentul Monitorizare Misiuni şi Evenimente, a fost primit un apel telefonic efectuat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, prin care numitul V.G. în vârstă de 46 de ani din oraşul Filiaşi sesiza faptul că se află înzăpezit cu o autoutilitară pe DN 67 C Transalpina, la aproximativ 14 km de zona montană Rânca, împreună cu alte două persoane”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Imediat, patrula de jandarmi aflată în serviciu la Postul de jandarmi montani Rânca a fost direcţionată către zona indicată, unde a găsit cele trei persoane cu vârste cuprinse între 13 şi 46 ani, domiciliate în oraşul Filiaşi, respectiv comuna Fărcaş, din judeţul Dolj. „Cele trei persoane au fost preluate de către echipajul de jandarmi montani în autoturismul de teren aflat în dotarea Postului Montan Rânca şi au fost conduse în zona montană Rânca, la o unitate de cazare, urmând să-şi recupereze autoutilitara şi să îşi continue drumul”, a precizat Alin Ivan.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here