150 de milioane de lei pentru tabletele elevilor

1756

Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020.
Suma alocată va fi utilizată pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, necesare dotării unităților de învățământ preuniversitar de stat. Obiectivul Ministerului Educației este să asigure accesul la activitățile didactice la distanță elevilor din medii defavorizate, înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar.
„Am solicitat inspectoratelor școlare să centralizeze situația elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19. În acest moment, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziționarea acestora, va fi facilitată învățarea la distanță și pentru copiii din mediile defavorizate”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Criteriile de repartizare sunt stabilite prin ordin de ministru, în baza propunerilor unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în acest moment, 9,5% dintre preșcolarii și elevii din Gorj nu pot participa la cursurile on-line. În total, este vorba despre 4.782 de elevi care nu au laptop, telefon sau tabletă. În județ sunt peste 50.300 de elevi din învățământul de stat și privat.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here