CEO a înregistrat prima victimă a coronavirusului! Al 15-lea salariat, infectat!

1632

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia, mecanic de locomotivă la ELCFU Motru, a murit, luni, pe patul de spital, după ce s-a infectat cu coronavirus. Sucilă Dumitru, în vârstă de 53 de ani, avea probleme de sănătate, diabet și insuficiență cardiacă, motiv pentru care a fost internat, simțindu-se rău, în Spitalul Județean din Severin. Pacientul a decedat cu câteva luni înainte de a ieși la pensie, colegii lui spunând că mecanicul se încadra anul acesta pentru pensionare.

Sindicatul Solidaritatea de la Cariera Lupoaia a anunțat, ieri, că va face demersuri pentru angajarea unuia dintre copiii salariatului, conform CCM. De altfel, la nici 24 de ore de la deces, salariatul de loc din Corcova de Mehedinți a fost îngropat. Același lucru l-a spus și Valentin Tatomir, directorul ELCFU Motru, cel care își va începe activitatea de director de Resurse Umane, luni, și care a promis, la rândul său, că va ajuta familia decedatului, prin angajarea unuia dintre copii. De altfel, salariatul de la ELCFU era singurul care aducea pâinea acasă, fiind unicul întreținător financiar din familie. Faptul că acesta avea coronavirus a fost aflat de cei de la ELCFU abia ieri. Structura sindicală din care făcea parte salariatul, Sindicatul Solidaritatea 2013 de la Lupoaia, a transmis condoleanțe familiei îndoliate și atrage, din nou, atenția că personalul CEO este bătrân și bolnav și poate cădea oricând victimă coronavirusului. De asemenea, Marian Pescaru, lider sindical la ELCFU Motru spune că angajatul a fost în concediu dinainte de Paște, neintrând în contact cu alți colegi. Sucilă Dumitru, zis ,,Titi”, a lucrat timp de 30 de ani la ELCFU și tatăl său fiind angajat al societății. Era un om muncitor, de echipă deosebit, sociabil și un familist desăvârșit. Colegii de muncă ai mecanicului decedat, luni, în spitalul din Severin, transmit condoleanțe familiei îndoliate și regretă nespus pierderea acestui camarad.

Victima virusului Corona
Salariatul CEO, decedat la 53 de ani la spitalul din Severin, de loc din Corcova, județul Mehedinți, care credeau colegii săi de serviciu din complex, a murit urmare a problemelor sale de sănătate, figurează în mod surprinzător în lista decedaților de coronavirus, raportat de Grupul de Comunicare Strategică astfel:

Deces 853
Bărbat, 54 ani, județ Mehedinți.
Data recoltării: 02.05.2020
Data confirmării: 02.05.2020
Data internării: 02.05.2020 în Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin.
Data decesului: 05.05.2020.
Comorbidități: obezitate, diabet zaharat tip II dezechilibrat, HTA std 2, insuficiență cardiacă, boală cronică renală, steatoza hepatică
Numărul angajaților CEO care au coronavirus a ajuns astfel la 15, fiind raportat un prim deces al unui salariat al companiei, urmare a infectării.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here