Doi târgujieni, o femeie în vârstă de 52 de ani şi un bărbat în vârstă de 55 de ani, au ajuns sâmbătă seara la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un parapet metalic. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accidentul s-a produs sâmbătă seara, în jurul orelor 21:10, pe raza comunei Scoarţa şi s-a soldat cu vătămarea corporală uşoară a femeii aflate la volanul autoturismului şi a unui pasager. Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum. „În urma cercetărilor efectuate la faţa locului de către poliţişti, s-a stabilit că A.M., de 52 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietatea personală pe DN 67, pe raza comunei Scoarţa, sat Pişteştii din Deal, din direcţia Scoarţa – Târgu-Jiu, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic (carosabil umed), a pierdut controlul direcţiei, intrând în coliziune cu un parapet metalic. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto şi a numitului A.L.,de 55 ani, din municipiul Târgu-Jiu, pasager în autoturism. Ambele victime au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier şi a răspunderii judiciare, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu