Ca la noi, la nimeni – Bătuți de soartă, neînvinși prin muncă!

792
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Un principe care se sprijină numai pe soartă, se prăbușește de îndată ce aceasta se schimbă. De asemenea, mai cred că e fericit cel care se pricepe să se dea după vremuri și nefericit cel care nu se pricepe. Căci după cum se vede, pentru a-și atinge ținta care se află în fața fiecăruia, adică glorie și bogății oamenii acționează în diferite feluri. Unii înaintează cu grijă, alții năvalnic, unii cu violență, alții cu pricepere, unii cu răbdare, alții fără.”
Niccolo Machiavelli În Pricipele XXV

Peste câteva minute, Guvernul de încropeală Orban 3, ajuns la putere, doar așa, din cauza Coronavirusului, că altfel n-ar fi fost votat nici de PNL(de la care-a strâns numai 20 de voturi!!!) își începe ședința săptămânală. Una întârziată, la fel cum tot cu întârziere a fost anunțat și decretul privind instituirea stării de urgență, ședință de la care sunt mari și extrem de necesare măsuri socio-economice.
Evident, nu ne dăm cu părerea despre ședința neobișnuită, un fel de videoteleconferință între prim-ministrul izolat la Vila Lac 1 și miniștrii aflați pe cine știe unde.
Majoritatea oamenilor din țara noastră stau pe la casele lor și se feresc să intre în contact cu alții, posibili purtători de coronavirus. Președintelui Iohannis, ajuns la Palatul Cotroceni și cu voturile celor din diaspora, nu-i pasă de necazurile oamenilor aflați la granița dintre Austria și Ungaria, în Italia ori la Barcelona, blocați într-un aeroport. Omului care și-a văzut sacii-n căruță și nu-i pasă de aceia care poate nu au nici teleguță.
SCĂPAȚI DE VIRUS, DAR MURIȚI DE FOAME. Chiar așa s-a exprimat inginerul agronom Adrian Rădulescu, fost secretar de stat la Agricultură pe vremea Băsescului(el fiind ,,Nașul” moșiei de la Nana, din județul Călărași!), în prezent Președintele Asociației Fermierilor din România. Am extras această idee tristă și pe care n-am vrea-o adevărată dintr-o declarație a lui Adrian Rădulescu acordată site-ului DCNews:
„La țară, lucrurile merg normal(asta la modul general, dar la mine, la Peștișani, ca și în toată țara este o secetă cumplită și majoritatea culturilor, mai ales grâul, sunt compromise în 2020, n.m. I.P.) Am văzut că la București se închid șantierele de frica virusului, dar o să le cadă blocurile neconsolidate în cap. De asta nu se mai teme lumea?
Pe de altă parte, noi, cei din agricultură, ne gândim pentru ce lucrăm acum, cu ce o să ne plătească marfa cei din orașe, care stau astăzi închiși în case? De problemele economice pe termen mediu și lung văd că nu vorbește nimeni. Românii, se știe, trăiesc de la un salariu la altul. Ideea că-i vor plăti patronii să stea acasă e falsă. Nu au de unde. Statul de unde să dea bani, dacă nu încasează, dacă nu mișcă nimic? O să intervină, așa cum a zis, dar cât poate duce, cât timp, despre ce fonduri vorbim? Cine se poate împrumuta să dea salarii pentru servicii care nu s-au efectuat? Hai, o lună de zile mai merge, dar după ce se termină economiile, cu ce vor cumpăra oamenii de mâncare? Ne prăbușim și noi și voi. Adică, scăpați de virus, dar muriți de foame. Nouă, să zicem, că nu o să ne ia găina sau porcul din curte. Dar nu vom mai avea bani pentru utilaje, pentru fertilizatori, pentru medicamente”, a spus Adrian Rădulescu.
GUVERN LENEȘ ȘI INCOMPETENT. În decretul privind instaurarea stării de urgență s-a vorbit de plafonarea prețurilor la produsele agricole și alimentare, la gaz și la curent electric. Până la ședința de guvern de aseară nu s-a luat nicio măsură. Ba mai mult, bișnițarii au ridicat prețurile în piețe și în magazine, iar distribuitorii de energie electrică au anunțat că vor crește și ei tarifele!
DE LA FIECARE PENTRU ȚARĂ. Fiecare muncește cum poate și cât poate. Acasă cei mai mulți, la locul de muncă doar o parte. Pe lângă respectarea tuturor prevederilor autorităților și ale specialiștilor în boli infecțioase, e bine să mai facă oricine tot ce ține de el să-i fie lui mai bine. Și țării, bineînțeles!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here