-Rep. Neică Costache, făcuşi 144 de ani, cu multe întâmplări petrecute într-o viaţă pe care ai început-o pe pământul acesta gorjenesc, de cele mai multe ori marcat de un fel de istorie zbuciumată, dar ai făcut-o muncind ca un sclav şi ai continuat-o în ceruri ca un demiurg!
– C.B. ,,Viaţa este ca o monedă: trebuie să ştii cum să o risipeşti, mai exact, cum să o foloseşti”!
-Rep. În acest fel, vrei să spui că viaţa trebuie folosită cum se cuvine, pentru că ea însăşi este … o artă?
– C.B. ,,Arta, poate cea mai desăvârşită, a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii…”
– Rep. Dar, despre arta vieţii matale, ce ne poţi spune?
– C.B. ,,Nu-mi place să vorbesc despre mine sau despre arta mea. Operele mele vorbesc singure şi nu au nevoie de nici o explicaţie”.
-Rep. Crezi că arta se naşte, cu deosebire, din jocurile inocente ale copiilor şi ale copilăriei?
– C.B. ,,Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să redeştept sentimentul acesta în sculpturile mele”!
– Rep. Şi cred că îţi place să te simţi mereu ca un copil răsfăţat de… fiorul artei!
– C.B. ,,Când nu mai suntem copii, am murit demult”!
– Rep. Deci, cu alte cuvinte, copilăria şi jocurile copilăriei încununează arta şi întregesc bucuria, am putea spune…
– C.B. ,,În artă, ceea ce importă este bucuria. Aveţi fericirea să contemplaţi (să vă minunaţi)! Aceasta este totul”.
,,La Hobiţa – în Peştişani – m-am născut, însă la Craiova pentru a doua oară”!
-Rep. Peste tot, pe unde ai călătorit în lume, cu mândrie şi cu demnitate, ai spus că te-ai născut la Hobiţa, în Peştişanii Gorjului!
– C.B. ,,La Hobiţa – în Peştişani – m-am născut, însă la Craiova pentru a doua oară”.
-Rep. Ai atâtea lucrări în lemn, în piatră sau în metal, atâtea opere minunate, care sunt răspândite prin toată lumea!
– C.B. ,,Operele de artă nu sunt decât nişte oglinzi, în care fiecare vede ceea ce i se aseamănă lui”.
-Rep. Totuşi, am senzaţia că lucrările care întruchipează personaje feminine sunt legate şi de o anumită întâmplare ce face trimitere şi la o «muză» care te-a inspirat, e adevărat?
– C.B. ,,Arta nu este o întâmplare”.
-Rep. Acest lucru l-ai spus încă de pe vremea când erai elev la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi sună ca o profesiune de credinţă a propriei vieţi, dar, ca să înţeleg mai bine, te-aş ruga să-mi spui, care este «mirabila sămânţă» a mesajului artei?
– C.B. ,,Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze, să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări”.
-Rep. Da, dar mai sunt şi unii care consideră că multe dintre sculpturile matale sunt prea abstracte ca «să apropie» omul de tumultul acestei vieţi «răscolite de întrebări», cum bine le spui şi le potriveşti!
– C.B. ,,Nebuni sunt toţi aceia care consideră sculpturile mele drept abstracte. Ceea ce cred ei că este abstract, este tot ce poate fi mai realist. Căci realul nu înseamnă forma exterioară a lucrurilor, ci ideea şi esenţa fenomenelor”.
,,Eu am făcut piatra să cânte pentru Umanitate”.
-Rep. Se pare că vorbeşti ca un filosof, de aceea, de multe ori ai făcut să vorbească până şi pietrele!
– C.B. ,,Eu am făcut piatra să cânte pentru Umanitate”.
-Rep. Bine, bine, dar în momentul în care vorbeşte sau cântă această piatră «pentru Umanitate», artistul care o face să vorbească sau să cânte, nu poate şi el să greşească?
– C.B. ,,Prefer să creez aceste sculpturi şi să greşesc; decât să nu greşesc şi să recreez pe Venus din Millo, căci Venus din Millo a mai fost creată o dată; şi este, vai, insuportabil de bătrână”!
-Rep. Am impresia că în fiecare clipă a vieţii ai fost, pe cât de genial, pe atât de sincer şi de inocent, curat şi cu sufletul nepervertit, ca un copil!
– C.B. ,,Când nu mai suntem copii, suntem ca şi morţi”!
-Rep. Iar, din ceea ce se dovedeşte a fi miracolul copilăriei, fiinţa noastră se înalţă la ceruri, precum Coloana Infinitului!
– C.B. ,,Coloana infinirii va fi una dintre minunile lumii…”
-Rep. Când vezi soarele că se sprijină în vârful acestei «minuni» a Lui Dumnezeu, ce simţi în suflet şi ce gânduri împlinitoare, dar neîmplinite, îţi fac să vibreze acest suflet mare?
– C.B. ,,Să creezi ca un Demiurg, să porunceşti ca un Rege, să munceşti ca un Sclav”!
-Rep. Simţi ceva deosebit, atunci când creezi o anumită lucrare?
– C.B. ,,Când creezi, trebuie să te confunzi cu universul, cu elementele. Pentru ca să realizezi, nu trebuie să nu fii tu, ci să te distrugi”!
-Rep. Dar, atunci când recreezi diferite variante de lucrări, aşa cum ai mărturisit în acea scrisoare către Quinn, din 27 decembrie 1917, te referi doar la noutăţi?
– C.B. ,,Printre noutăţi, sunt două reluări… pasărea şi muza adormită. Acestea nu trebuie socotite reproduceri ale primelor, căci au fost concepute diferit, şi eu nu le-am reluat pur şi simplu pentru a le face altminteri, ci pentru a merge mai departe”.
,,Arta nu este o minciună, arta este adevărul absolut”!
-Rep. Care este relaţia artistului cu lumea în care acesta se transpune şi în acelaşi timp se regăseşte ca într-o viziune metafizică?
– C.B. ,,Când lucrez, se pare că un Absolut se exprimă prin mine, eu ca persoană nu mai contez, individul nu are importanţă. Aceasta este relaţia artistului cu lumea”.
-Rep. Ce înseamnă să realizezi o lucrare de «artă», în tot ceea ce faci ca artist?
– C.B. ,,Trebuie să faci artă, aşa cum respiri, trebuie s-o faci fără dificultate, fără angoasă”!
-Rep. Există un secret al actului creator, o latură misterioasă a creaţiei?
– C.B. ,,Creaţia ne-o dictează materialul”!
-Rep. Cum se poate transpune artistul într-un adevărat «demiurg» al actului creator?
– C.B. ,,Arta nu se comite decât în austeritate şi dramă, ca o crimă perfectă”!
-Rep. Foloseşti astfel de metafore atipice, că mă impresionezi, Neică Costache, ceea ce mă determină să cred că nevoinţa unui artist este şi o muncă de Sisif!
– C.B. ,,Nu munca în sine este grea, ci să-ţi menţii condiţia pentru a o face”.
-Rep. Bineînţeles, desprinzându-te de realitate, ca un «autist», dacă îmi este îngăduit acest termen, luat în sens pozitiv, dacă poate avea şi un sens pozitiv atunci când ne referim la un artist, nu-i aşa?
– C.B. ,,Arta nu este o minciună, arta este adevărul absolut”!
-Rep. Un adevăr pe care îl proclamă un artist, pe care îl promovează şi îl susţine ca «un Rege», aşa cum spuneai mai adineauri, ceea ce înseamnă că este o implicare a creatorului în ideea care ispiteşte cu timp şi fără timp a creaţiei!
– C.B. ,,Arta nu este bunul plac al cuiva, este o necesitate a timpului”!.
-Rep. Probabil, ca o transpunere a spiritului artistului, de la nivel empiric la nivelul raţional, dar pe mine mă interesează şi arta ca o reflecţie profundă a privitorului, a celui care încearcă să desluşească mesajul artistului, al creatorului!
– C.B. ,,Arta este o creare de lucruri pe care nu le cunoşti”.
-Rep. Dar pe care le percepi sub forma revelaţiei!
– C.B. ,,Arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândeşte”. (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA
