Construcțiile fără autorizație pot fi intabulate în cartea funciară

1525

Toate construcțiile fără autorizație vor putea fi intabulate în cartea funciară. Există, însă, o condiție. Intabularea nu va putea fi realizată decât dacă termenul de prescripție pentru sancționarea unei astfel de fapte s-a împlinit și dacă clădirea întrunește cerințele fundamentale privind calitatea în construcții.
Aceasta este una dintre prevederile care modifică legea privind calitatea în construcții, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Modificarea legislativă va rezolva situația juridică pentru o parte semnificativă dintre construcțiile din România care au fost edificate fără autorizație de construire.
Potrivit legislației în vigoare, executarea de construcții fără autorizație constituie contravenție sau, după caz, infracțiune și se pedepsește conform legii. Termenul până la care organul competent poate aplica sancțiunea este de trei ani de la data săvârșirii faptei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here