Vezi anunțul APIA!

4257

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că mâine, 31 decembrie 2019, este ultima zi în care se pot depune Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2020. Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse Cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2019.
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele APIA judeţene, respectiv al Municipiului Bucureşti, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.
În anul 2020, diferenţa dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal şi rata accizei reduse prevăzute la alin. (2), se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here