Bunul meu prieten Ion Căpruciu poate nici nu ştie, la această oră, că nea Iacob Nicolcioiu, din satul Peştişani, om la vreo 85 de ani, a trecut la cele veşnice. Printre cei dintâi şoferi din Peştişani, nea Iacob se fălea că-i primul care a lucrat la RATA, încă de pe vremea raionului Târgu Jiu, viitoarea ITA Gorj.
După ce-a terminat Şcoala Generală Peştişani, eminentul elev Ion Căpruciu a reuşit la Şcoala Medie Tehnică de contabilitate, din capitala raionului. Înainte de terminarea primului trimestru, tânărul Neluţu Căpruciu avu ghinionul ca şcoala lui dragă să se desfiinţeze. Fu redistribuit la Şcoala Medie nr. 1, actualul Colegiu Naţional „Tudor Vladimirescu”. Numai că, ăl bătrân abia făcea faţă la cote, dar să-l mai ţină-n şcoală. L-a luat pe bietul copil acasă şi l-a mai ţinut un an la oi şi la vaci. Noroc cu un învăţător care tot văzându-l cu cartea-n mână l-a bătut la cap pe tats’u şi, neavând scăpare de gura dascălului, l-a dat la Şcoala de Meserii din Peştişani. Unde era director „Sultanul” de Dumitru Secotă. A-nvăţat şi meserie, ce-i drept, tâmplăria folosindu-i şi-acum când negăsind meşteri serioşi îşi face singur cele trebuitoare, ce ţin de tâmplărie-dulgherie, la casa din Brădiceni, de pe uliţa celor patru poeţi. Dar şi la meserie tot cu gândul la carte era. Citea tot timpul şi l-a găsit directorul, la internat cu cărţi de literatură. „Ce-i cu tine?”, l-a întrebat Sultanul. „Păi, ştiţi domn’ director, eu aş vrea să dau iar la liceu”, a îngăimat elevul Căpruciu. „Păi bine măi pezevenghiule, de ce nu mi-ai spus. Că te lăsam la seral, chiar dacă erai la noi, la profesională”, îi zise părinteşte Sultanul. Şi, după trei ani de meserie şi învăţătură, se văzu adolescentul Ion Căpruciu cu patalama de tâmplar şi-şi căută un loc de muncă pe la o făbricuţă de mobilă din târg. Nu stătu mult pe-acolo, că n-avea timp de învăţat. Şi se mută taxator la RATA raionului Târgu Jiu. Nu după mult timp, norocosul taxator Ion Căpruciu căzu pe autobuzul condus de şoferul Iacob Nicolcioiu, de loc din Peştişani, care făcea ruta Târgu Jiu-Baia de Aramă şi retur. Ajung ei la Baia de Aramă şi-l ia nea Iacob la întrebări: „Ce făcuşi mă, cât făcuşi?” Surprins, Ion Căpruciu zise că dădu bilete şi nu înţelege întrebarea. Fu luat la rost: „Bă dacă nu-ţi rămase nimic, las că dau eu bilete. Că tu eşti tare mocofan”. De-atunci, şoferul Iacob Nicolcioiu lua banii de la ţărani şi da bilete din doi în doi sau deloc. Iar când ajungeau la capăt de linie, unde Iacob Nicolcioiu îl invita la masă, mâncau pe săturate şi beau câte-o sticlă de vin negru, la trei sferturi. Apoi, nea Iacob mai trăgea şi-un pui de somn până la cursa de întoarcere. Acesta-i nea Iacob Nicolcioiu, cel care a plecat puţin dintre noi, pe cursa fără întoarcere. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Că tare bun om a fost. Graţie lui, oamenii şi ţăranii din Gorj au fost duşi cu „rata” unde aveau treabă. Iar tânărul licean Ion Căpruciu nu mai avea, pe atunci, treabă cu banii, cu mâncarea de prânz. Avea, în schimb, timp berechet să înveţe şi să fie un bun elev al Şcolii Medii nr. 1 din Târgu-Jiu, viitorul liceu şi Colegiu naţional „Tudor”, cum vă mai spunea. Cărţile citite în autobuzul condus de nea Iacob pe ruta Târgu-Jiu-Baia de Aramă şi retur i-au folosit toată viaţa. A reuşit din prima la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la cursurile de zi. Devenind mai apoi un apreciat psiholog şi valoros poet. Devenire sprijinită şi de fostul şofer şi om descurcăreţ Iacob Nicolcioiu. Adio, nea Iacob şi nu te vom uita!
Ion Predoşanu
