O nouă expoziţie la Muzeul Curtişoara

364

poarta-muzeu-curtisoaraÎn scurt timp vizitatorii Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtişoara vor putea admira o nouă expoziţie. Vineri, 19 august, va avea loc inaugurarea gospodăriei Ion Gârcu-Racoţi, expoziţie ce, include, pe lângă pătulul şi casa în care a locuit acesta, şi diverse piese de etnografie, donate de familia sa.

Pe 19 august 2011, la Muzeul Curtişoara, va avea loc inaugurarea gospodăriei Ion Gârcu-Racoţi. În anul 1970, Ion Gârcu a donat Muzeului Judeţean Gorj pătulul şi casa în care a locuit. De asemenea, familia Gârcu a mai donat şi alte piese de etnografie, precum oale din lut, linguri de lemn, dar şi fotografii, documente şi obiecte personale. Potrivit directorului Muzeului Judeţean, Dumitru Hortopan, la inaugurare au fost invitate autorităţile locale, dar şi membri ai familiei Gârcu, stabilită acum în Timişoara.

Casa-muzeu Domnica Trop

O altă adăugire importantă pentru Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj este reprezentată de casa-muzeu Domnica Trop. În prezent, lucrările de renovare sunt gata, urmând să fie realizat un inventar al obiectelor donate de „ciocârlia” muzicii mehedinţene. Data inaugurării nu a fost încă stabilită cu exactitate, dar potrivit iniţiatorilor proiectului, acest eveniment va avea loc cel mai probabil în luna septembrie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here