Trei motreni, reţinuţi pentru furt calificat

381

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au emis pe numele a trei tineri, ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore. Doi dintre tineri sunt suspectaţi că au sustras dintr-o societate comercială, bunuri în valoare de aproximativ 3.700 de lei, acestea fiind primite în vederea valorificării ulterioare de către cel de-al treilea suspect.

În dimineaţa zilei de ieri, Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată de către un bărbat, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din magazia unui bar, cafea, băuturi alcoolice şi răcoritoare. Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat cu operativitate pe suspecţii furtului, doi tineri de 20 respectiv 21 de ani. Tinerii, ambii din municipiul Motru, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Pe parcursul probatoriului administrat de către poliţişti s-a stabilit că cei doi suspecţi, profitând de neatenţia barmanului de serviciu, au folosit o cheie potrivită şi au pătruns în magazia barului, iar de aici au sustras cafea, băuturi alcoolice şi răcoritoare, dar şi o motopompă. Toate aceste bunuri, evaluate de către partea vătămată la suma de aproximativ 3.700 de lei, au fost primite de către un alt tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, cunoscând că provin din comiterea unei infracţiuni. Bunurile sustrase au fost recuperate de către poliţiştii de investigaţii criminale din Motru, fiind restituite părţii vătămate. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pe timp de 24 de ore, tinerii de 20 respectiv 21 de ani, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar cel de 22 de ani, pentru infracţiunea de tăinuire. Suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi, să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here