În 14-15 august – Satul Bobu organizează a VI-a ediţie a Fiilor Satului

442

A devenit deja o tradiţie ca o dată la 5 ani, fiii satului Bobu din comuna Scoarţa să se reîntâlnească în satul natal ca într-un act de cultură şi spiritualitate gorjenească la hramul satului şi al bisericii nou construite.

Începută încă din anul 1985 la iniţiativa unui grup de intelectuali precum Petre Lungu, Costică Banţa, Pompiliu Popescu, Nicoliţa Berca ş.a, manifestarea a adunat periodic pe toţi cei plecaţi cu cei rămaşi acasă, la veritabile festivităţi locale din care n-au lipsit comunicările ştiinţifice, muzica, întrecerile culturale, sportive, artistice, desfăşurate la Căminul cultural şi în satul care i-a primit pe toţi cu drag. Numai că cei de atunci, acum sunt umbre şi amintiri în timp ce acţiunea s-a perpetuat prin implicarea altor locuitori constituiţi în Grupul Local de Iniţiativă şi Acţiune (GLIA).

Realităţi cotidiene

Organizatorii de acum implicaţi în continuitatea fenomenului au dat o nuanţă mai pragmatică manifestării şi au considerat util şi eficient ca fiecare întâlnire să constituie şi un moment de bilanţ pentru administraţia locală care are prilejul să reliefeze paşii concreţi pe drumul modernizării satului în perspectiva integrării europene şi nu neapărat festivism gratuit în urma căruia lucrurile rămâneau ca la început, nimic nou schimbându-se sub soarele Bobului. În acest sens, primarul comunei Scoarţa domnul inginer Aurelian Cotârlău – de altfel fiu al satului în accepţiune lărgită – a promis încă de anul trecut că pentru acest eveniment, cei veniţi acasă vor avea surpriza să găsească apă curgătoare la robinete şi în case, o nouă bază sportivă multifuncţională edificată pe locul vechii şcoli, o terasă acoperită la biserică unde se vor desfăşura atât praznicul de Sfânta Maria cât şi unele parastase pe timp neprielnic, un gard nou la Căminul Cultural şi Monumentul eroilor precum şi alei pietonale cu şanţuri dalate, pe axul principal ce străbate localitatea de la Vest la Est ca drum turistic spre Băile Săcelu şi Novaci. Sunt promisiuni reconfirmate în iarna aceasta la întâlnirile cu locuitorii şi mai recent, domnia sa afirmă că-şi va onora promisiunea nu neapărat de dragul voturilor ce ar putea venii ci pentru simplul fapt că se simte cu adevărat fiu al locurilor în care s-a născut iar azi le gospodăreşte în calitatea-i de prim edil şi ar fi păcat ca dezordinea şi ruina să strice centrul localităţii. Tot cu acest prilej, profesorul Titu Zălog îşi va lansa cartea “Incursiune în istoria satelor comunei Bobu” un studiu monografic actualizat cu noi cercetări şi reconsiderări motivate de discuţiile intelectuale avute cu locuitorii satului iar noi sperăm să fie bine receptată de publicul prezent la Căminul cultural precum şi de locuitorii interesaţi de istoria localităţii lor, fiecare dorind să aibe în casă ori în biblioteca-i personală o astfel de lucrare. Preotul localităţii, domnul Rotariu Terente Cristinel şi-a asumat o misiune dificilă, organizând primul praznic al bisericii la terasa nou construită pentru acest eveniment, după ce îşi va desfăşura ceremonialul religios obişnuit în ziua de 15 august iar anterior, în ziua de duminică 14 august va fi însoţit de autorităţile locale, judeţene, invitaţii şi locuitorii într-un periplu religios pentru sfinţirea izvoarelor ce alimentează satele cu apă curentă ca “sistemul 2 de alimentare cu apă a comunei Scoarţa”, precum şi sfinţirea bazei sportive. Victor Gh. Banţa şi Sucea Alin vor sprijini organizarea unui colocviu cu participarea primarilor din unele localităţi gorjene şi reprezentanţi ai unor instituţii administrative, de artă şi cultură judeţene, pe tema “Satul gorjean – trecut, prezent şi perspective” centrând alocuţiunile atât pe utilizarea fondurilor europene în procesul de dezvoltare al satelor cât şi păstrarea tradiţiilor şi relansarea acţiunilor culturale, artistice, sportive, marcate puternic de conul de umbră în care au intrat. Noi dorim ca alocuţiunile şi expunerile să fie nu neapărat elevate ci ancorate în realitatea practică şi urmate de măsuri concrete care să stimuleze demersurile ulterioare pentru acţiune eficientă. Domnul primar Aurelian Cotârlău ne-a spus că profesorul Marcel Bălaşa – directorul şcolii generale din Scoarţa va organiza concursurile sportive ce se vor desfăşura pe baza sportivă la footbal, atletism, în ziua de duminică 14 august. Cu amabilitatea domnului Ion Cepoi, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii, prima zi a manifestărilor va fi încheiată cu un spectacol artistic susţinut de o formaţie din Bulgaria pe scena Căminului cultural din Bobu.

Programul manifestărilor

În ziua de duminică 14 august ora 12,00 la Căminul Cultural din Bobu se desfăşoară adunarea cetăţenească pentru locuitori, fiii satului, invitaţi, prilej pentru deschiderea manifestărilor, scurte alocuţiuni ale invitaţilor şi participanţilor şi un amplu “excurs edilitar ca vice şi primar al comunei Scoarţa” susţinut de domnul Aurelian Cotârlău. În prezenţa participanţilor, va fi prezentată lucrarea profesorului Titu Zălog “ Incursiune în viaţa satelor comunei Bobu” iar autorul va oferi cartea cu autograf tuturor ce doresc s-o aibe în biblioteca personală. La ora 14,00 se desfăşoară colocviul pe tema “Satul gorjean – trecut, prezent şi perspective” iar după ora 19,00 va evolua pe scena căminului cultural formaţia artistică din Bulgaria venită prin gratitudinea domnului Ion Cepoi. Între orele 14,00 şi 19,00 se desfăşoară concursuri de atletism şi meciuri de fotbal cu particparea tinerilor sportivi şi echipelor de fotbal din satele comunei Scoarţa. Seara se continuă cu hore şi grătare la bufetele magazinelor din Bobu- În ziua de 15 august fiii satului sunt invitaţi la slujba religioasă şi praznicul bisericii unde preotul paroh Rotariu Terente Cristinel va oficia în calitatea-i de părinte spiritual şi gazdă pentru cei veniţi din ţară să-şi vadă casa, glia şi neamul.

În loc de epilog

Pentru organizatori greul abia începe întrucât demersul durează de un an şi ceva iar noi vom cuantifica ceea ce rămâne în plan edilitar nutrind speranţa că primarul Aurelian Cotârlău îşi va onora promisiunile făcute astfel încât localitatea să-şi urmeze cursul ascendent, să aibe un aspect civilizat care să o apropie de normele şi cerinţele satului european. Totodată este necesară constituirea unui organism permanent “Asociaţia Fiii Satului” care să organizeze anual, prin rotaţie: Mogoşani, Colibaşi, Bobu, Raba, Câmpu Mare, întâlnirea celor plecaţi cu cei de”acasă” o dată-n an la hramul satului. Cert este că din satul Bobu au plecat spre formare multe persoane devenite personalităţi marcante ale economiei, învăţământului, sănătăţii, culturii, ştiinţei, artei şi ar fi lăudabilă o acţiune conjugată a tuturora pentru relansarea edilitară şi spirituală a satului lor. Oricum, noi cei rămaşi ori reveniţi la vatră ne mândrim cu fiii satului oriunde ar fi, cu toţii constituind neam şi suflet gorjenesc.

Victor Gh. Banţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here