Dosar penal în cazul hunedoreanului rănit, după ce a căzut de pe un ATV

1321

Polițiștii efectuează cercetări în cazul bărbatului de 41 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, care a fost rănit, miercuri, într-un accident de ATV. Evenimentul s-a produs pe Drumul Județean 664, Schela. ,,La data de 4 septembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei orașului Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe DJ 664 Schela, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un vehicul tip ATV pe DJ 664 Schela din direcția comuna Schela către municipiul Vulcan, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului a rezultat rănirea bărbatului, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here