În aprilie – 2.460 de gorjeni s-au prezentat la centrele de permanenţă

346

Pe parcursul lunii martie nu mai puţin de 2.460 de persoane s-au prezentat la centrele de permanenţă din judeţul nostru. Cele mai multe prezentări s-au înregistrat la centrele de permanenţă din municipiul Târgu-Jiu. Pentru 12 pacienţi s-a solicitat un echipaj de urgenţă, iar pentru 51 de persoane s-au eliberat bilete de trimitere către alte specialităţi.

Pe raza judeţului nostru funcţionează 15 centre de permanenţă. Acestea sunt în localităţile: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bâlteni şi Târgu-Cărbuneşti. În luna aprilie, la centrele de permanenţă din Gorj s-au prezentat 2.460 de persoane. „În luna aprilie, numărul persoanelor care s-au adresat centrelor de permanenţă de pe raza judeţului nostru a fost de 2.460. Pe fiecare centru în parte adresabilitatea a fost: 115 pacienţi la Samarineşti, 112 la Cătunele, 155 la Mătăsari, 181 la Peştişani, 158 la Logreşti, 160 la Turburea, 115 la Prigoria, 157 la Tismana, 116 la Crasna, 162 la Tetila, 204 la Bâlteni, 163 la Cărbuneşti şi 664 la cele trei centre de permanenţă din Târgu-Jiu”, a explicat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
Dintre cei 2.460 de pacienţi pentru 51 s-au eliberat bilete de trimitere către alte specialităţi. De asemenea, pentru 12 bolnavi s-a solicitat un echipaj de urgenţă.

Cheltuieli de peste două miliarde
La peste două miliarde de lei vechi se ridică cheltuielile lunare ale acestor centre. În localităţile unde sunt centre de permanenţă va fi asigurată asistenţă medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15:00-08:00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 08:00-08:00 a doua zi.
Cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. Spre exemplu, pentru medici contravaloarea unei ore lucrate este de 12,8 lei, iar pentru asistente este de 8 lei. În plus, medicul coordonator mai primeşte 15% pentru activitatea de coordonare, iar dacă centrul de permanenţă este organizat în cadrul unui cabinet medical privat medicul respectiv care deţine cabinetul, primeşte încă 6,4 lei pe oră pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here