15 patroni de second-hand, amendaţi de comisarii OPC

400

Magazinele second-hand din municipiu au fost verificate de către comisarii Protecţiei Consumatorilor din Gorj. Aceştia au constatat nereguli la toate magazinele verificate, drept urmare au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 20.500 de lei şi 3 avertismente.

În perioada 11-15 martie comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, au verificat 15 magazine second-hand, în vederea respectării prevederilor legale privind comercializarea articolelor textile uzate care nu au fost supuse operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie. „Comisarii CJPC Gorj au verificat produse în valoare totală de 41.525 de lei la un număr de 15 operatori economici din judeţ. Ca urmare a controalelor, toţi operatorii economici verificaţi au înregistrat abateri, pentru asta au fost sancţionaţi cu 12 amenzi contravenţionale în valoare de 20.500 de lei şi 3 avertismente. Nu s-au găsit la comercializare textile uzate care să nu fi fost supuse operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie”, a precizat Daniela Michi, comisarul – şef al CJPC Gorj.

Neafiafişarea preţului, una dintre deficienţele constatate de către comisari
Deficienţele constatate de către comisarii CJPC Gorj la operatorii economici verificaţi au fost: neafişarea în mod vizibil a denumirii unităţii, codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze. De asemenea neafişarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.

Sfaturi pentru persoanele care achiziţionează haine la mâna a doua
Şefa CJPC Gorj, sfătuieşte consumatorii care achiziţionează haine second-hand să nu cumpere de pe stradă sau de la tarabe, ci doar din magazine specializate în acest sens. Totodată să facă alegerea cu mare atenţie: articolele de îmbrăcăminte trebuie să fie examinate cu minuţiozitate pentru a se evita ca acestea sa fie degradate (rupte, murdare, pătate); să se asigure ca produsele sunt însoţite de documentul care certifică supunerea acestor produse la operaţiunile de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie efectuate de persoane fizice sau juridice specializate în domeniu. Conform HG163/2007, documentul trebuie să conţină numele/denumirea şi adresa/sediul persoanei fizice sau juridice care a efectuat operaţiunile de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie, tipul operaţiunilor efectuate şi data efectuării acestora, denumirea comercială a produselor biocide utilizate la operaţiuni. Dacă produsele nu sunt însoţite de documentul certificator există riscul potenţial de a contacta diverse infecţii şi micoze.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here