Aleșii PSD Gorj, la raport! Primarul de Bălănești și vicele de Padeș și-au enumerat proiectele

1522

În conferința săptămânală a PSD Gorj a venit, ieri, rândul primarului PSD de Bălănești și a viceprimarului de Padeș să-și expună proiectele aflate în derulare în această perioadă. Edilul Ovidiu Pungan a vorbit despre investițiile sale pe PNDL, dar și despre problemele pe care le întâmpină la capitolul acte cadastrale, pentru BRUA, asta deși numeroși cetățeni au fost despăgubiți pentru că le va trece conducta prin bătătură.

Edilul Ovidiu Pungan a anunțat astfel, în conferința de presă a PSD Gorj, că s-au apucat de un studiu de fezabilitate pentru introducerea rețelei de gaze în comuna Bălănești. Prin CNI, edilul speră să obțină finanțare și pentru o sală de sport la una din școlile din localitate. De asemenea, Pungan dorește înființarea unui centru multifuncțional de zi pentru persoanele cu dizabilități. Viceprimarul PSD de Padeș, Mihai Argintaru, a avut alte lucruri de anunțat, unul fiind ajutorul primit de la Ministerul Transporturilor, mai precis de la ministrul Cuc, după vizita de lucru efectuată în Gorj, dar și despre sprijinul lui Neaga într-un proiect care părea imposibil de început. Mai exact, Mihai Argintaru a făcut public faptul că, un tronson de drum de 15 km din Cerna Sat va fi reabilitat, asta după ultima întrevedere a autorităților locale cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. ,,Acest proiect nu a fost implementat de niciun Guvern, până acum. Sunt foarte mulțumit. Așteptăm utilajele”, a declarat vicele Argintaru. Cerna Sat este o localitate cu mare potențial turistic.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here