La Gorj – Înfiinţări de ferme agricole, pe fonduri europene

395

fermaFermierii gorjeni care doresc să obţină 1.500 de euro pe o perioadă de cinci ani pe Măsura 141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”, îşi pot depune proiectele până la data de 29 iunie la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj.

 

Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii exploataţiilor agricole în curs de restructurare pentru facilitarea rezolvării problemelor legate de tranziţie, având în vedere faptul că sectorul agricol şi economia rurală sunt expuse presiunii concurenţiale a pieţei unice. Beneficiarii acestei măsuri sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare, care desfăşoară activităţi economice şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE (unitatea de dimensiune economică).

 

Sistem de selecţie

Obiectivele specifice ale măsurii se referă atât la creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic, cât şi diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse. Obiectivele operaţionale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistenţă pentru o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii gorjeni pentru obţinerea de fonduri pe Măsura 141 sunt ca ferma să fie situată pe teritoriul ţării, înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol şi să comercializeze o parte din producţia agricolă obţinută. Dacă valoarea totală a proiectelor eligibile depuse depăşeşte suma totală alocată, proiectele sunt supuse unui sistem de selecţie, cu un total de 100 de puncte. În acest fel, dacă solicitantul este membru, cu minimum şase luni înainte de lansarea sesiunii pentru care aplică, al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare, adună 15 puncte. Ferma de semi-subzistenţă aflată într-o zonă defavorizată primeşte 5 puncte, iar alte 30 de puncte se adaugă dacă fermierul are vârsta sub 40 de ani la data depunerii proiectului. Solicitantul primeşte 25 de puncte dacă realizează o investiţie, şi dacă accesează Măsura 214 „Plăţi de Agro-mediu” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală primeşte alte 15 puncte. Totodată, dacă solicitantul investeşte din fonduri proprii minimum 4.500 de euro, primeşte 20 de puncte.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here