Cercetat după ce și-a rănit fratele într-un accident rutier

1072
Un echipaj al Politiei Rutiere supravegheaza circulatia pentru a depista eventuale abateri de la regimul vitezei, vineri, 30 august 2013, in Craiova. TIBI BOLOGH / MEDIAFAX FOTO

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Drăguțești, a ajuns la spital, marți, după ce a fost rănit într-un accident rutier. Acesta era pasager în autoturismul condus de fratele său. O manevră greșită efectuată de șoferul în vârstă de 23 de ani a făcut ca autovehiculul să lovească mai întâi un cap de pod și apoi un gard, din Dâmbova. ,,La data de 12 martie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de lucrătorii din cadrul Spitalului Județean Târgu-Jiu, cu privire la faptul că, la acest serviciu, s-a prezentat o persoană, care ar fi fost victimă a unui eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști s-a stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe DC Dâmbova, la ieșirea de pe acest drum către DJ 663, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod și cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a fratelui conducătorului auto, în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, care era pasager pe scaunul din dreapta față. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here