Bani pentru modernizarea exploataţiilor agricole din judeţ

342

fermieriFermierii din judeţul Gorj pot depune la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), până în data de 31 mai 2012, proiectele aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune pentru finanţarea proiectelor privind modernizarea exploataţiilor agricole sunt de 220.577.199 de euro, fiind alocaţi acum toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013. Pe pagina de internet a agenţiei (www.apdrp.ro) a fost publicată ultima variantă a Ghidului Solicitantului, versiunea 09, aplicabilă pentru depunerea proiectelor din această sesiune. Ghidul Solicitantului aduce modificări privind alocarea fondurilor nerambursabile europene pentru Măsura 121. Depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 se va face la Oficiul Judeţean al APDRP, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 14:00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este miercuri, 31 mai 2012, ora 12:00. Conform Ghidului se va acorda finanţare europeană nerambursabilă în mod separat pentru sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele şi protecţia apelor şi pentru beneficiarii Măsurii 141 „Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă”. De asemenea, s-au modificat şi valorile maxime eligibile ale proiectelor, în funcţie de sectorul în care se va face investiţia. În acest caz, pentru sectorul zootehnic, valoarea eligibilă a unui proiect de investiţii nu poate depăşi 2 milioane de euro, beneficiind de o co-finanţare publică nerambursabilă începând cu 40%. În cazul proiectelor implementate în sectorul vegetal, valoarea maximă a investiţiei nu poate depăşi 1 milion de euro, co-finanţarea publică nerambursabilă pornind tot de la 40%. Co-finanţarea publică nu va putea depăşi un maximum de 70% din valoarea totală a proiectului. În situaţia în care se realizează un proiect de investiţii în sectorul zootehnic ce vizează atât protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi, cât şi implementarea standardelor în privinţa laptelui crud, valoarea eligibilă totală acceptată a acestuia nu va putea depăşi suma de 2 milioane de euro. Totodată, din totalul acceptat, investiţia în standardele pentru lapte nu va depăşi suma de 250.000 de euro. Co-finanţarea publică nerambursabilă în cazul acestui tip de proiect de investiţii va porni de la 40%.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here