Medicii veterinari stau în banca lor şi nu protestează

369

dsvMedicii veterinari din toată ţara protestează astăzi la Bucureşti împotriva măsurilor luate de Guvernarea Boc strict pe aparatul propriu al Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Din păcate, veterinarii gorjenii nu îşi vor cere drepturile, preferândă să-şi vadă de muncă şi să se conformeze cu măsurile guvernamentale.

Veterinarii sunt nemulţumiţi de felul în care guvernanţii şi-au propus să restructureze ANSVSA. În luna ianuarie a acestui an, Agenţia a transmis pentru avizare Secretariatului General al Guvernului proiectul de hotărâre care vizează reorganizarea activităţii instituţiei. Respectivul proiect propune reorganizarea prin reducerea unui număr de 55 de posturi din aparatul propriu al ANSVSA şi a altor 455 de posturi din cadrul structurilor subordonate.Totodată, prin acest proiect s-a propus reducerea a 92 de funcţii publice, dintre care 85 de funcţii de director executiv adjunct şi director adjunct.

“Noi suntem un judeţ cuminte, însă este opţiunea fiecăruia să protesteze, dar, din informaţiile mele, ştiu că niciun medic veterinar din judeţul Gorj nu va protesta astăzi, chiar dacă există unele nemulţumiri în rândul lor”, a declarat Ion Iliuţă, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.

Doi angajaţi au “zburat” în ianuarie

La nivel judeţean, DSVSA a avut deja parte de o reorganizare în luna ianuarie a acestui an, atunci când în cazul a foi angajaţi pe perioadă determinată nu le-au mai fost înnoite contractele de muncă. “Doi oameni ne-au plecat în acest an, iar fără unul am rămas anul trecut când s-a pensionat. Noi avem organigrama foarte mică şi nu cred că mai poate fi vorba de noi disponibilizări. În acelaşi timp, deşi volumul de muncă este unul mare, nu am solicitat niciodată posturi şi am preferat să ne descurcăm cu personalul pe care îl avem”, a mai spus directorul DSVSA Gorj.

La ora actuală, organigrama instituţiei judeţene cuprinde 90 de posturi din care 71 sunt de funcţionari publici şi restul de personal contractual. De asemenea, la nivelul judeţului Gorj există circa 40 de medici veterinari încadraţi ca şi funcţionari publici şi alţi 50 care au contract cu DSVSA Gorj şi au propriile lor cabinete de medicină veterinară.

Controale cu zecile

În ciuda faptului că personalul instituţiei nu este unul numeros, conform lui Ion Iliuţă, unitatea îşi împarte activitatea în două mari categorii: “80% din activitate este pe sănătate animalieră şi alimentară şi 20% pe acţiuni de control”. Ultimele acţiuni au fost efectuate chiar în weekend-ul anterior când supuse verificărilor inspectorilor sanitar-veterinari au fost un număr de 81 de unităţi din mai multe localităţi ale judeţului nostru. “În urma controalelor, am aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.400 de lei. O sancţiune am dat-o la un magazin din Baia de Fier, trei la tot atâtea magazine din Târgu-Jiu, şi o alta la o brutărie din acelaşi municipiu”, a declarat şeful DSVSA Gorj. Motivele aplicării sancţiunilor sunt pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor, proasta manipulare a acestora, precum şi nerespectarea condiţiilor de igienă în cazul brutăriei sancţionate.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here