Uniunea Europeană caută medici şi fermieri gorjeni

357

locuri muncaAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj prin serviciul de ocupare EURES, oferă în această perioadă o serie de locuri de muncă vacante în ţările Spaţiului Economic European pentru miile de şomeri din judeţul nostru.

Astfel, în Danemarca sunt libere 50 de posturi de lucrători în ferme de cultivare a legumelor, legumelor de pădure, ferme de creştere a porcilor şi a vacilor. „Aplicanţii trebuie să fie absolvenţi ai unui liceu sau facultăţi de profil agricol, promoţia 2009 sau 2010, şi să cunoască bine limba engleză. Se oferă contracte de muncă cuprinse între 6 şi 18 luni şi un salariu motivant de 1.260 de euro brut lunar”, a declarat Damian Horcea, reprezentant al AJOFM Gorj.

Tot în Danemarca mai sunt disponibile trei posturi de medic specialist radiolog, cinci de psihiatru, un post pentru specialiştii în mamografii, şi tot câte un post de patolog, microbiolog, oftalmolog, şef departament oftalmologie. În toate aceste cazuri se cer studii de specialitate şi cunoştinţe foarte bune de limba engleză. Se oferă un salariu de 7.000 de euro brut pe lună, precum şi cursuri gratuite de limba daneză. Contractele de muncă încheiate sunt pe perioadă nedeterminată.

Malta caută asistenţi

AJOFM Gorj oferă locuri de muncă şomerilor gorjeni şi în Estonia unde se caută câte un manager de proiecte, inginer reţele electrice, inginer proiect, inginer instalaţii pentru construcţii, arhitect. Acestora li se cer studii de specialitate, dar şi de limba engleză şi limba sârbă.

Malta oferă şi ea locuri de muncă pentru cadrele medicale fiind puse la bătaie 200 de posturi de asistenţi medicali cărora li se cer studii de specialitate şi cunoştinţe bune de limba engleză, în schimb oferindu-li-se un salariu cuprins între 13.400 şi 19.300 de euro pe an, în funcţie de specialitatea în care profesează. Tot Malta are disponibile şi 20 de posturi pentru farmacişti şi distribuitori de produse farmaceutice, care vor primi un salariu cuprins între 15.800 şi 19.800 de euro pe an.

Trei cursuri pentru ianuarie

Pe parcursul lunii ianuarie 2011, Biroul de Formare Profesională din cadrul AJOFM Gorj organizează cursuri de calificare în meseriile confecţioner asamblor articole din piele şi înlocuitori, pentru care s-au înscris 15 persoane, unul de lucrător în comerţ la care vor participa 56 de şomeri gorjeni, şi încă un curs de operator introducere, prelucrare şi validare date la care s-au înscris 28 de persoane.

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sunt obligate să participe la programele de formare profesională. Şomerii pot beneficia de servicii de formare profesională gratuite, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă.

Pentru săptămâna în curs, AJOFM Gorj mai pune la dispoziţia miilor de şomeri din judeţ şi un număr de 61 de locuri de muncă pe raza judeţului Gorj. Astfel, se caută cinci medici rezidenţi, doi specialişti şi un farmacist, 12 agenţi de securitate şi tot atâţia şoferi de autoturisme şi autocamionete. Totodată, oferta AJOFM Gorj, valabilă până joi, 30 decembrie, inclusiv, mai cuprinde trei posturi de fochist cazane industriale, trei de frezori universal, zece de croitor şi câte un loc vacant de lăcătuş mecanic, dispecer, gestionar depozit, îngrijitor animale.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here